Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare, iar ultima expertiză tehnică a arătat că structura are un risc seismic grad I. Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie, iar problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Pe de altă parte, pe deasupra planșeului este organizată circulația rutieră din Piața Unirii. Practic, la această structură trebuie să se intervină de urgență, pentru a se evita o tragedie. GÂNDUL.RO prezintă, în exclusivitate, imagini video realizate la expertiza planșeului, care arată starea deplorabilă a acestei construcții!
Construit în jurul anului 1940, planșeul de beton din Piața Unirii, care „înghite” Dâmbovița, a ajuns acum într-o stare de degradare profundă!
Ca să vă faceți o imagine a ceea ce înseamnă acest planșeu, Râul Dâmbovița „dispare” în fața Hanului lui Manuc, unde intră pe sub un pod. De acolo, structura de beton ghidează apa oarecum pe diagonala parcului, apoi se oprește fix în peretele pasajului rutier subteran ( care pleacă de la „Cocor” și ajunge la „Budapesta”). De aici, din peretele pasajului, râul se desparte în stânga și în dreapta, și trece pe sub pasaj, apoi iese la suprafață, pe colțul Magazinului Unirii, unde este stația lui „104”.
Din imaginile publicate acum de GÂNDUL.RO în exclusivitate, se poate observa starea profundă de degradare a construcției, iar potrivit surselor noastre, la expertiza tehnică finalizată în anul 2018, la această structură a reieșit un risc seismic grad 1, adică un risc major de prăbușire în cazului unui sesim!
Dezvăluirile noastre sunt confirmate și de către fostul consilier pe infrastructură al fostului edil, Gabriela Firea, care a intrat în acest planșeu și a văzut nenorocirea de acolo!
„Am făcut o vizită acolo, în 2018, cu reprezentanții de la Administrația Străzilor, cu un angajat de la Apele Române, cu structuriști, cu proiectanți și experți tehnici. Într-adevăr, am constatat o nenorocire acolo, betonul este foarte mâncat, la fel și fierul este foarte afectat, care este la vedere. Atunci, în 2018, a rămas să introducem în bugetul celor de la Administrația Străzilor bani pentru refacerea acestui planșeu, apoi să facem licitația pentru proiectare și execuție.
Problema cea mai mare din zonă este circulația, care trebuie organizată total, plus că este nevoie de ajutorul celor de la Metrorex, de sprijinul celor de la Apa Nova, pentru o astfel de lucrare extrem de grea”, a explicat Marius Coaje pentru GÂNDUL.RO.
Potrivit lui Coaje, expertiza tehnică prespune două variante de intervenție!
„În expertiza tehnică sunt evidențiate două variante. Una minim invazivă, iar alta, prin care să se spargă tot acest planșeu și să fie refăcut.
În pararel, se derulează proiecte care presupun reabilitarea casetei de sub Dâmbovița (care transportă dejecțiile din Capitală către Glina -n.r.), pe fonduri europene. Discutasem atunci cu ceilalți colegi din primărie, de la Fonduri, ca să stabilizăm acest planșeu, provizoriu, cu constructorul care se ocupă de casete, până la o intervenție mai amplă. A venit 2020, apoi alegerile…. Noi ne propusesem ca acest proiect să-l finalizăm în al doilea mandat”, mai spune Coaje.
Acesta este de părere că planșeul trebuie refăcut de urgență, fiind un mare pericol pentru siguranța celor care trec prin zonă!
„Acolo, sub planșeu, sunt două magistrale de metrou, pasajele pietonale, este și caseta de sub Dâmbovița, împreună cu cele două colectoare, care pleacă de la Ciurel și merg până la Glina, este o structură extrem de complexă, nu vă puteți imagina…
Să nu ne pomenim la un moment dat cu ce au pățit și cei din Italia, la Geneva (prăbușirea Podului Morandi, din 2018 -n.r.), ca la orice seism, la o viitură, să se prăbușească. Este clar, se prezintă foarte grav, este un mediu extrem de ostil, sub apă, unde stâlpii de susținere sunt torsionați”, mai spune Marius Coaje.
Planșeul se află în proprietatea Municipiului București, dar în administrarea celor de la Administrația Străzilor! Până la ora transmiterii acestei știri, șeful acestei instituții, Augustin Anghelescu, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere cu privire la această construcție, deși a fost sunat de mai multe ori!
GÂNDUL.RO a primit însă un răspuns oficial de la Administrația Străzilor, prin care se arată că expertiza tehnică „trebuie actualizată la nivelul anului 2021”. Practic, un răspuns „standard”:
„Pentru planșeul de la Piața Unirii, pe sub care trece râul Dâmbovița, Administrația Străzilor are o expertiză tehnică care trebuie actualizată la nivelul anului 2021.
În funcție de rezultatul acestei expertize tehnice și de alocarea fondurilor bugetare, vor fi demarate următorele etape: achiziția documentației pentru Avizarea Lucrărilor de Intervenție, aprobarea Indicatorilor Tehnico – Economici, achiziții de servicii pentru PT+DE (Proiect Tehnic + Detalii Execuție) și pentru execuția lucrărilor de consolidare”, se arată în răspunsul celor de la Administrația Străzilor, la solicitarea GÂNDUL.RO.