Dan Halchin, favoritul PNL și al fostului ministru al Justiției, Raluca Prună, a fost numit șef la ANP. În lumea penitenciarelor este un personaj foarte controversat

Dan Halchin, favoritul PNL și al fostului ministru al Justiției, Raluca Prună, a fost numit șef la ANP. În lumea penitenciarelor este un personaj foarte controversat
Comisarul șef de poliție penitenciară Dan Halchin este noul director general ANP
Publicat: 02/04/2021, 15:55
Actualizat: 02/04/2021, 16:11

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) are, începând de astăzi, un nou director general. În urma concursului organizat de Ministerul Justiției, desfășurat în perioada 29-30 martie, Dan Halchin – director al Penitenciarului Aiud – a obținut nota 8.10.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul ANP, Dan Halchin este comisar șef de poliție penitenciară și are 42 de ani. Contracandidații acestuia pentru ocuparea funcției de director general au fost Cătălin Luncașu, director Baza Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii (BAGR), Geo Burcu, director Direcția Prevenirea Criminalităţii în mediul Penitenciar și Georgică Alexeev, director al Penitenciarului Timișoara, iar concursul a constat din două probe.

Surse GÂNDUL.RO spun că noul director general al ANP este un personaj controversat, fiind vizat de mai multe plângeri depuse de deținuți din cauza modului ”abuziv” în care se comportă.

”Acest nou director al penitenciarelor este un personaj foarte controversat în sistem și, de-a lungul timpului, mulți deținuți au făcut plângeri vizavi de modul abuziv în care acesta se comportă”, dezvăluie surse ANP. Însă Dan Halchin a fost și este sprijinit constant de PNL, fiind, potrivit acelorași surse, și ”preferatul” fostului ministru al Justiției, Raluca Prună. ”Halchin are puternică susținere PNL-istă și a fost favoritul fostului ministru al Justiției, Raluca Prună, care l-a ridicat pe vremea ei în scaunul de adjunct ANP. Azi a ajuns, iată, pe scaunul de șef plin”, mai spun sursele noastre.

Atribuțiile postului de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor

  • conduce întreaga activitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și o reprezintă în raporturile cu Ministerul Justiției și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte autorități, instituții publice și organizații centrale și locale, precum și cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate, în limita competențelor stabilite de ministerul justiției;
  • emite decizii şi instrucţiuni în domeniul de activitate, precum și decizii şi instrucţiuni cu caracter normativ, pentru aplicarea în mod unitar în sistemul administrației penitenciare, a prevederilor privind obiectivele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
  • îndeplinește calitatea de ordonator secundar de credite, calitate care poate fi delegată în condițiile legii.

”Candidații nemulțumiți de rezultatele probelor de concurs pot contesta nota la una sau la ambele probe, în termen de 2 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor; contestaţiile se soluţionează de comisia de contestaţii prin analizarea înregistrării audio-video a probelor susținute de candidat, conform baremelor de evaluare şi notare definitive, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora. Dacă în urma soluţionării contestaţiei formulate nota la una dintre probele de concurs se modifică, în plus sau în minus, contestaţia se admite”, se mai precizează pe site-ul ANP.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...