Preotul Francisc Doboș: „Cine vrea să-mi pună cip, nu mi-l pune printr-un virus, ci printr-o conspirație”

Preotul Francisc Doboș: „Cine vrea să-mi pună cip, nu mi-l pune printr-un virus, ci printr-o conspirație”
Preotul Francisc Doboș, despre conspirațiile din ultima perioadă: „Cine vrea să-mi pună cip, nu mi-l pune printr-un virus, ci printr-o conspirație”. Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 03/04/2021, 12:04

Preotul romano-catolic Francisc Doboș a făcut referire sâmbătă la evenimentele din ultima perioadă, inclusiv la protestele împotriva restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea efectelor pandemiei.

El spune că atunci când există instrumente, inclusiv științifice, prin care ne putem feri de pandemie, nu este corect să ne punem bazele doar în credință.

Francisc Doboș a spus, la Digi24, că știința și credința nu sunt în contradicție.

„Dacă Dumnezeu ne dă instrumente, inclusiv științifice, prin care noi să fim prudenți și să ne apărăm, să nu-l ispitim pe Dumnezeu și să spunem: «Pe mine credința mă salvează!» Credința ne mântuiește, dar unele măsuri medicale ne vindecă pe acest pământ și nu sunt în contradicție unele cu altele, iar vaccinul dintotdeauna a fost unul dintre instrumentele prin care ne putem menține sănătoși”, spune preotul catolic Francisc Doboș.

Părintele Doboș: Un om care crede cu adevărat în Dumnezeu nu poate merge spre conspirații

Preotul mai spune că este important ca în această perioadă credincioșii să nu creadă în teoriile conspirației. El a făcut referire și la ideile potrivit cărora vaccinurile ar fi o metodă de microcipare a cetățenilor.

„În această perioadă, este mai important să punem credința și știința împreună, să evităm lecturile conspiraționiste. Putem găsi întotdeauna ceva de care să ne fie frică. Recent, s-a viralizat un clip cu măștile, care ar conține nano-cipo-particule și așa mai departe, am văzut și alte explicații… Pentru un om care crede cu adevărat în Dumnezeu și nu trăiește o credință la nivelul oarecum superstițios, nu poate exista această abordare, care să mă ducă în zona conspirației.

Cine vrea să-mi pună un cip, nu mi-l pune printr-un virus, mi-l pune printr-o frică, mi-l pune printr-o conspirație, care poate destabiliza o țară, poate destabiliza națiuni și ne poate pune unii împotriva celorlalți. Iar treaba aceasta, în fișa postului, este a diavolului! Să avem grijă și noi, oamenii credincioși, dar și cei care nu cred, să ne respectăm unii pe alții”, îndeamnă Francisc Doboș.

Francisc Doboș: Folosim credința și dacă ne vaccinăm

Preotul admite că există un sentiment general de oboseală, dar în același timp, spune că este important să nu lăsăm deoparte niște măsuri de prudență care ne pot ajuta.

Totodată, el îi îndeamnă pe credincioși să se vaccineze, explicând că imunizarea și credința nu sunt opuse.

„Folosim credința și dacă ne vaccinăm. Nu ne vaccinăm de frică, ci ne vaccinăm cu încredere că Dumnezeu ne pune la dispoziție instrumente prin care noi să-i ajutăm pe semenii noștri nu doar să rămână în viață, să scape cu viață, ci să aibă și viață relațională mai apoi, când se termină pandemia: să ne întoarcem în bisericile noastre, în casele noastre, să umplem străzile noastre, să reluăm concediile, partidele de fotbal pe stadion și concertele la care participam de obicei”, a mai spus el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor