Paul, fratele lui Silviu Iștoan, unul dintre muncitorii omorâți la Onești în urmă cu aproximativ o lună, solicită daune de 2.000.000 de euro cu titlu de despăgubiri morale, dezvăluie avocatul Adrian Cuculis.
S-au făcut primele cereri de constituire ca parte civilă în dosarul „Onești”, în care sunt anchetate crimele care s-au petrecut la începutul lunii trecute în localitatea băcăuană.
Fratele uneia dintre victimele omorâte în apartamentul din Onești de către Gheorghe Moroșan, solicită de la polițiștii implicați în operațiunea de salvare dar și de la conducerea poliției și Minister, alături de Moroșanu, plata unor daune de 2.000.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
Defalcarea sumelor este următoarea: 1.000.000 euro Paul (fratele decedatului) / 500.000 euro soția lui Paul (cumnata);
Câte 250.000 euro pentru fiecare copil (implicit nepot de frate), dezvăluie avocatul Adrian Cuculis.
„Clientul meu s-a gândit că ar putea dona o parte din acești bani chiar Poliției Române care s-a plâns, printre altele, că nu are echipament pentru astfel de intervenții, că nu are locuri speciale unde să se poată antrena pentru misiuni de acest gen. Astfel, poate s-ar evita tragedii ca aceasta de la Onești cauzată și de modul defectuos de acțiune al trupelor de intervenție”, mai spune avocatul, potrivit EVZ.
Familia criminalului de la Onești ar mai fi fost implicată în două agresiuni similare în apartamentul în care a avut loc crima.
În urmă cu zece ani, soția și fiica criminalului ar fi sechestrat un muncitor de la combinatul chimic din localitate, iar în cursul anului 2016, soția autorului crimei de la Onești ar fi agresat un alt bărbat, venit să facă ordine în fosta locuință a familiei, scrie Observator News.
„Deci vecinii au sesizat că cineva tropăieşte. A dat cu spray, am deschis uşa când am văzut că a pus mâna, i-am blocat mâna, a căzut spray-ul jos. Ea că e apartamentul ei. A venit Poliţia. Veniţi, daţi reclamaţie la poliţie. Atât s-a întâmplat”, a declarat bărbatul agresat în 2016.