Copiii de 0-14 ani pot avea buletin. Care sunt condițiile pentru eliberarea unei cărți de identitate simple sau electronice

Copiii de 0-14 ani pot avea buletin. Care sunt condițiile pentru eliberarea unei cărți de identitate simple sau electronice
Foto: Unsplash.com
Publicat: 05/04/2021, 14:32
Actualizat: 05/04/2021, 14:37

Copiii cu vârste sub 14 ani pot avea un act de identitate. Conform noii legislații în vigoare, părintele poate solicita un astfel de act de identitate pentru minor, din august 2021. În majoritatea țărilor europene se practică acest lucru

Hotărârea nr. 295/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 97/2005 a fost publicată pe 29 martie în Monitorul Oficial.

Carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate oricând după naştere

Minorul sub 14 ani nu poate avea carte de identitate obişnuită, ci numai carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate. Până la împlinirea vârstei de 12 ani, minorului i se va elibera o carte electronică de identitate fără imaginile impresiunilor papilare.

Cartea de identitate electronică va putea fi solicitată de la 12 ani, iar părinții pot face o cerere dacă își doresc ca cei mici să aibă carte de identitate chiar mai devreme.

Cererea pentru eliberarea actului de identitate trebuie să fie semnată de către ambii părinţi, prezenţi. În cazul familiei monoparentale, este necesară declaraţia de la celălalt părinte eliberată la notar/consulat

Cererea va fi însoţită de următoarele documente:

  •  certificatul de naştere, cu care se face dovada identităţii şi a cetăţeniei române, original şi copie;
  •  actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, original, document cu care se realizează şi dovada adresei de domiciliu; în cazul în care părintele este cetăţean străin, dovada adresei de domiciliu se face cu permisul de şedere permanentă;
  •  certificatul de căsătorie al părinţilor ori certificatul de divorţ însoţit de acordul parental/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, în situaţia în care părinţii sunt divorţaţi, original şi copie;
  •  chitanţă de plată a 7 lei taxă, la CEC sau Poştă.

Pentru minorul care se află într-un serviciu social destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi: actul de identitate se eliberează, prin grija acestui serviciu, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă.

Vor exista următoarele tipuri de acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate.

Cartea de identitate simplă conține date și informații, înscrise pe față și pe verso şi are formatul unui card. Cartea electronică de identitate va conține pe lângă, datele prevăzute pentru cartea de identitate simplă, și un cip. Fiecare poate alege ce fel de carte de identitate doreşte.

Citește și: Buletinul electronic cu cip ar putea fi disponibil din luna august în România. Care este avantajul noilor cărți de identitate

S-a modificat valabilitatea actelor de identitate

Cartea de identitate se eliberează astfel:

  •  cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  •  cu valabilitate de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;
  •  cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani;
  •  cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.
  • Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează:
  • cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
  • cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  • cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
    cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

Cartea de identitate provizorie, valabilă un an:

  • când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate simple sau a cărţii electronice de identitate (cum ar fi: certificatul de naştere; certificatul de căsătorie; certificatul/hotărârea de divorţ; dovada adresei de domiciliu).
  • când, temporar, nu se poate realiza procedura preluării datelor biometrice;
  •  în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România;

Pe lângă faptul că cei cu vârste sub 14 ani pot avea un astfel de act de identitate, buletinele devin digitale.

Românii vor putea alege, din luna august, cartea de identitate electronică cu cip, care va fi de mărimea unui card bancar și va avea elemente de securitate suplimentare, ca în Belgia sau Germania. Autoritățile au explicat și ce se întâmplă în cazul refuzului de a primi un asemenea act.

”În cadrul cipului trebuie inserate imaginea a două amprente și imaginea facială a persoanei, respectiv fotografia persoanei”, a explicat chestorul Cătălin Giulescu, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

România a fost obligată să modifice legislația și să elibereze noile cărți electronice de identitate până în august 2021. Obligativitatea vine ca urmare a directivelor impuse de Uniunea Europeană încă din 2018.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină