VIDEO EXCLUSIV. Investiție imobiliară de aproape 11 milioane de euro, blocată de Nicușor Dan: ”Am încercat să discutăm cu el, dar ne-a refuzat și a zis că nu are ce să vorbească pentru că suntem niște infractori”

Publicat: 06/04/2021, 19:05
Actualizat: 06/04/2021, 19:08

În anul 2018, dezvoltatorul imobiliar Homing Properties a achiziționat imobilele din strada Icoanei nr. 2-8, București, demarând proiectul ”Icoanei Gardens”. Societatea s-a adresat, înainte de toate, Ministerului Culturii, pentru a verifica dacă vreunul dintre acele imobile era clasat ca monument istoric sau era vizat pentru a fi clasat astfel și, prin două adrese transmise în același an, reprezentanții Ministerului Culturii au confirmat că respectivele imobile nu se aflau într-o astfel de situație.

În același timp, a fost comandat și un studiu istoric referitor la acele imobile, iar concluziile au fost acelea că nu au valoare de patrimoniu pentru a fi conservate, dar există ”elemente frumoase care ar merita păstrate” și integrate în noul proiect imobiliar.

Investiția în valoare de aproape 11 milioane de euro este blocată, însă, de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, acesta susținând – așa cum spun reprezentanții Homing Properties – că există ”suspiciuni de ilegalitate”, în pofida faptului că societatea a obținut, pe parcursul a doi ani de zile, toate avizele și autorizațiile necesare (certificat de urbanism, autorizație de demolare, autorizație de construire etc.).

ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, Tomas Manjon – managing partner Homing Properties – consideră că Nicușor Dan nu are nicio bază legală pentru a suspenda lucrările la acest proiect, numai că, pe data de 15 februarie 2021, acesta a transmis societății o adresă prin care a anunțat că suspendă certificatul de urbanism, autorizația de demolare și autorizația de construire. GÂNDUL.RO a solicitat, totodată, puncte de vedere referitoare la acest blocaj din partea lui Ștefan Dumitrașcu – fost arhitect-șef al Capitalei – și a avocatului Adrian Cuculis. Din păcate, toate încercările de a-l contacta pe Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, pentru a obține și explicațiile sale s-au soldat, cel puțin până acum, cu un eșec.

Tomas Manjon spune că, inițial, proiectul imobiliar a pornit la drum sub auspicii favorabile, chiar dacă au mai existat și unele dificultăți inerente, însă – pe parcursul anilor 2019 și 2020 – toate avizele și autorizațiile au fost obținute.

”Totul a mers bine, cu dificultățile de rigoare, ca orice alt proiect, trebuie obținute avizele și toate autorizațiile pentru a dezvolta un asemenea proiect. Noi le-am obținut pe toate, pe parcursul anilor 2019-2020 și, când am demarat lucrările de demolare, ne-am trezit cu o adresă de la domnul primar (n.red. – Nicușor Dan) prin care ne-a anunțat că suspendă autorizația de demolare și de construire, plus certificatul de urbanism, existând… puternice suspiciuni de ilegalitate, fără a ne da vreo explicație despre care sunt ele, fără să ne întrebe nimic”, dezvăluie Tomas Manjon.

”O justificare juridică puerilă”

Tomas Manjon îndreaptă acum un deget acuzator către primarul general al Capitalei și spune că, dincolo de emiterea unei adrese care nu este semnată decât de acesta – fără a fi contrasemnată și de secretarul Primăriei și arhitectul-șef al Capitalei -, dialogul dintre cele două părți a fost, practic inexistent.

Eventualele ”nereguli” pe care le reclamă Nicușor Dan nu sunt explicate în motivarea deciziei de suspendare a lucrărilor, existând doar mențiunea că ”lipsesc informații” din certificatul de urbanism.

”Primăria, inițial, nu a explicat nimic. Pur și simplu a zis că sunt suspiciunile de ilegalitate. În cazul nostru, nu a explicat nimic, după care a spus, când s-a emis certificatul de urbanism, că nu ar fi complet și că ar lipsi informații. Deși a fost emisă autorizația de construire. Deși a fost emis și certificatul de urbanism și nimeni, de la Departamentul Juridic sau Departamentul Urbanism din Primărie, nu a făcut un raport din care să reiasă că, uite, asta nu e bine, aici nu e bine… Consiliera personală a domnului primar a făcut acum, recent, pe data de 30 (n.red. – martie), o hârtie cu o justificare juridică puerilă”.

Orice intervenție, fie demolare, fie construire, trebuie autorizată doar la Primăria Capitalei, nu la primăria de sector și trebuie să obții niște avize speciale, cum este avizul de la Ministerul Culturii, lucru pe care l-am făcut. Dar, în afară de asta, o clădire care are o valoare specială poate fi declarată monument și atunci nu poate fi demolată, trebuie conservată. Noi, când am cumpărat terenul, primul lucru pe care l-am făcut, ne-am adresat la Ministerul Culturii ca să îi întrebăm dacă vreuna dintre clădiri este monument sau este vizată să fie clasificată monument. Și am avut răspunsul în scris, încă din 2018, prin care ni s-a comunicat negativ la ambele întrebări, adică nu este un monument acolo, nici nu urmează să fie declarată vreo clădire monument”

Tomas Manjon, managing partner Homing Properties

Primul răspuns primit de la Ministerul Culturii, în anul 2018

Nicușor Dan: ”Lăsați așa cum este, nu vrem să schimbăm”

Primarul general al Capitalei este considerat un adevărat luptător care se implică pentru păstrarea patrimoniului. Nicușor Dan a condus o asociație, ”Salvați Bucureștiul”, și – cel puțin în teorie – ar fi trebuit să fie un partener de discuții viabil, în așa fel încât să transmită fără echivoc dacă zona respectivă necesită sau nu necesită intervenții.

Tomas Manjon dezvăluie că au existat discuții cu Nicușor Dan înainte ca acesta să fie primar – în 2018 – și i s-a cerut un punct de vedere (al său și al asociației pe care o conducea) referitor la acest proiect imobiliar. Numai că Nicușor Dan le-a transmis un mesaj surprinzător: ”Mai bine plecați din România”.

”Tocmai de asta, noi – când am cumpărat terenul, în 2018 – l-am contactat pe domnul Nicușor Dan, care nu era primar, nu era candidat, era cu asociația (n.red.  – ”Salvați Bucureștiul”) și noi ne-am adresat lui pentru punctul lui de vedere, ca să ne spună cum vede el – și asociația, societatea civilă pe care o reprezenta la vremea respectivă – dezvoltarea zonei. Ca să o dezvoltăm împreună, fiindcă noi nu am cumpărat un teren ca să ne certăm. Noi vrem să facem ceva frumos, care să rămână în timp, nepoții mei să fie mândri, să spună bunicul uite ce a făcut, și toată lumea să fie fericită. L-am chemat și pe el (n.red. – pe Nicușor Dan), a venit la locație și ne-am întâlnit la fața locului, la vremea respectivă. Doar că atitudinea lui, în loc de a fi una constructivă – în sensul de a spune, domnule, eu cred că trebuie să mergem pe un stil clasic sau modern, să păstrăm o parte dintr-o clădire sau să facem și un P+3 -, mi-a zis mai bine plecați din România, lăsați Bucureștiul așa cum este, Bucureștiul este frumos. Lăsați așa cum este, că nu vrem să schimbăm. Noi avem experiență în așa ceva, am și refăcut case foarte frumoase din București, cum este fosta casă Mița Biciclista (n.red.construită de arhitectul N. C. Mihăescu, casa neobarocă cu influențe Art Nouveau amintește de apelativul proprietarei Maria Mihăescu, prima femeie din București care a mers pe bicicletă, cunoscută pentru viața extravagantă și luxoasă pe care o ducea; casa este pe colț, la intersecția dintre străzile Biserica Amzei și Christian Tell, costurile restaurării ajungând la 4,5 milioane de euro), dar nu poți să zici că absolut orice clădire din București trebuie păstrată”.

”Eram convins că Primăria o să fie fericită că rezolvam un colț din București care este într-o zonă foarte frumoasă, dar care este părăsită. Apropo, noi am făcut și un studiu istoric la vremea respectivă, ca să înțelegem toată povestea imobilelor, să vedem care este stadiul, dacă există o valoare și din alte puncte de vedere. Este clar din fotografii în ce stadiu se află. Noi venim cu o soluție, și el spune că soluția este să rămână așa cum e…”

Tomas Manjon

Al doilea răspuns primit de la Ministerul Culturii în 2018

Două plângeri penale fără ”sens” și ”sistarea temporară a lucrărilor până se clarifică situația”

Cu toate că există autorizația de demolare și autorizația de construire, investiția imobiliară de aproape 11 milioane de euro bate pasul pe loc, iar Tomas Manjon este de părere că la mijloc se află doar ”încăpățânarea” primarului general al Capitalei.

Acesta a declanșat un adevărat asediu asupra Homing Properties, prin controale repetate, numai că s-a constatat că… totul este în regulă, iar proiectul ”Icoanei Gardens” este fundamentat pe o bază legală. Însă Nicușor Dan a continuat să susțină că există acele ”suspiciuni de ilegalitate”, făcând și două plângeri penale. ”Fără sens”, susține Tomas Manjon.

”Există toate avizele care ni s-au cerut și autorizațiile. Domnul primar s-a încăpățânat să nu construim. Și să nu demolăm. Și a chemat toate organele care au fost la mâna lui sau sub controlul lui, Poliția, toată lumea… Au venit, au constatat că suntem în regulă și nimeni nu ne-a cerut să ne oprim și nu ne-au dat ordin să sistăm lucrările, pentru că toate actele erau în regulă. Adresa pe care ne-a trimis-o nu poate fi considerată un act administrativ, pur și simplu este o adresă. Dar, până la urmă, ne-a făcut două plângeri penale care nu au niciun sens. Nu putem lucra fără autorizație, este clar că avem autorizație. Dar, totuși, s-a dispus până la urmă – bănuiesc că din cauza tuturor presiunilor – sistarea temporară a lucrărilor până se clarifică situația”, precizează, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, Tomas Manjon.

Clădirile aflate în litigiu se prezintă, acum, într-o stare deplorabilă

Bineînțeles, Homing Properties nu poate relua lucrările până când acest litigiu nu va fi rezolvat în instanță, însă ordinul de sistare a lucrărilor emis de procuror va fi respectat.

”Noi nu vom lucra atât timp cât există un ordin de sistare a lucrărilor emis de procuror. Vom respecta această decizie, fără doar și poate. Vom face o plângere împotriva acestei ordonanțe, pentru că nu are niciun temei legal, o să mergem pe calea juridică. Respectăm legalitatea și procedura, nu cum face domnul primar, care inventează adrese în afara legii. Dacă nu este de acord să construim acolo, nu are decât să se ducă în instanță și să ne conteste autorizația, lucru pe care nu l-a făcut nici până în ziua de azi. De ce?”, se întreabă reprezentantul Homing Properties.

”Scopul nostru este să continuăm, vrem să știm ce vrea…”

Nicușor Dan este foarte greu de găsit, spune Tomas Manjon, cu toate că s-a încercat, în repetate rânduri, abordarea sa pentru o discuție concretă în legătură cu proiectul ”Icoanei Gardens”, astfel încât să fie lămurite, pe cale amiabilă, toate semnele de întrebare.

Numai că acesta a refuzat, iar apoi a mers pe șantier pentru a opri lucrările. Cu toate că a stat acolo timp de 2 ore, așa cum precizează Tomas Manjon, primarul general al Capitalei nu a dorit să stea de vorbă cu reprezentanții societății și, spre surprinderea acestora, i-a etichetat drept ”infractori”.

”Am încercat să-l contactăm pe toate căile posibile, am trimis adrese, le-am depus la registratură, la cabinet, la relații cu publicul, prin fax, prin e-mail. A refuzat. Până la urmă, el a venit personal (n.red. – vineri, 2 aprilie) în șantier, să oprească lucrările, a stat 2 ore. Am încercat să discutăm cu el, ca să înțelegem ce vrea, pentru că vrem să știm ce vrea și să îi explicăm ceea ce facem noi, pentru că nu știe ceea ce facem noi. Chiar facem o dezvoltare frumoasă, integrăm multe elemente actuale. Atunci când a venit la fața locului, am încercat să discutăm cu el, dar ne-a refuzat și a zis că nu are ce să vorbească cu noi, pentru că suntem niște infractori”, dezvăluie Tomas Manjon.

Nicușor Dan blochează o investiție de aproape 11 milioane de euro, fără a oferi explicații suplimentare, acuză reprezentanții Homing Properties

Blocajul generează, astfel, tensiuni suplimentare, iar varianta unei plângeri depuse împotriva lui Nicușor Dan, pentru ”abuz de putere”, nu este scoasă din calcul.

”Noi nu am vrut… Scopul nostru este să continuăm, dar toată lumea spune că ar trebui să ne apărăm și noi și să facem plângere penală. Nu mă pricep, nu sunt penalist… O să discutăm, astăzi (n.red. – ieri) cu avocații și, dacă se încadrează la o asemenea infracțiune, o să-i facem o plângere”.

”Deocamdată, investiția – până acum, însemnând terenuri, proiectare – se ridică la 3 milioane – 4 milioane de euro. Urmează încă 5 milioane – construcție – plus costurile de dezvoltare de 1 milion de euro aproximativ. Între 10 și 11 milioane euro investiție totală. Au lucrat acolo ingineri, arhitecți, oamenii din proiectare. Din momentul de față, când începem construcția, sunt sute de muncitori și locuri de muncă într-un șantier ca acesta. Lucrează sute de oameni în paralel… Sunt 50 de familii care or să locuiască acolo și or să se bucure de spațiu, în afară de vecinii care se vor bucura de toate serviciile oferite de spațiile comerciale”

Tomas Manjon, managing partner Homing Properties

”Icoanei Gardens”, o investiție de aproape 11 milioane de euro, blocată de Nicușor Dan

Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei: ”Faptul că un primar general continuă o serie de abuzuri reprezintă un grav semnal”

GÂNDUL.RO l-a contactat pe fostul arhitect-șef al Capitalei, Ștefan Dumitrașcu, solicitându-i punctul de vedere referitor la proiectul imobiliar ”Icoanei Gardens”, iar acesta declară – ÎN EXCLUSVITATE –  că primarul general al Capitalei a luat o decizie în stil ”hei-rupist” sau ”pompieristic”, cu repercusiuni grave asupra imaginii municipalității.

În ceea ce privește suspendarea lucrărilor, fostul arhitect-șef al Capitalei este tranșant și spune că Nicușor Dan ”continuă o serie de abuzuri”, ceea ce reprezintă ”un grav semnal” pentru alți investitori străini.

”Un act administrativ de tipul autorizației de construire, emis, evident, cu respectarea tuturor normelor și normativelor legale, este un act care conferă niște drepturi reale celui care îl solicită și căruia i se eliberează de către autoritatea publică. Deciziile de tip hei-rupist, pompieristic, pe care le aplică actualul primar general nu fac parte nici din buna practică a administrației, mai mult decât atât, aduc prejudicii grave imaginii municipalității și imaginii întregii Românii în ceea ce privește capacitatea de a primi și a absorbi investițiile străine. Aici, din câte am aflat, este vorba despre o societate spaniolă care a apelat la o prestigioasă firmă de proiectare și de arhitectură din București și care a avut un parcurs de mai bine de doi ani pentru obținerea tuturor avizelor legale pentru construirea acelui lot. Faptul că un primar general continuă o serie de abuzuri, începând cu notificări semnate în nume propriu și compuse în nume propriu, care sunt declarate nerelevante sau chiar ilegale de către instanțele românești – și continuând în această idee de a aduce Poliția și Parchetul peste oameni care investesc în capitala țării noastre – reprezintă un grav semnal pentru oricine ar îndrăzni să vină să-și investească  un capital serios și cinstit în această țară. Mai mult decât atât, reprezintă o invitație pentru acești oameni de a se duce în altă parte, eventual în alte capitale care se comportă altfel cu investitorii”, consideră Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect-șef al Capitalei.

”Este o investiție care vine și salubrizează o zonă aflată în mijlocul Capitalei noastre care, până acum, era cunoscută numai pentru nesiguranță și vechime, irelevantă din punct de vedere patrimonial, a unor construcții realizate acum o sută de ani. Nu tot ceea ce este vechi, este valoros. Aici discutăm de niște imobile de la regimul de înălțime de parter plus trei niveluri, până la regimul de înălțime parter, în mijlocul orașului, clădiri fără valoare de patrimoniu, conform avizului emis de Ministerul Culturii, înainte de achiziția acestor loturi de către societatea care dorește să construiască”

Ștefan Dumitrașcu

Primarul Nicușor Dan continuă să susțină că aceste clădiri de pe strada Icoanei nr. 2-8 au valoare de patrimoniu, însă Ștefan Dumitrașcu transmite că acesta poate să susțină ”orice”, numai că vorbele – în acest caz – sunt irelevante, iar părerile primarului general nu pot contrazice ”chestiuni legale”.

”Domnia sa poate să susțină orice. Vorbele nu au relevanță în acest caz. Aici discutăm despre chestiuni legale, chestiuni pentru care organele competente ale statului român s-au pronunțat înainte de emiterea autorizației de construire, iar părerile subiective ale domniei sale, păreri de activist, în continuare, și nu de responsabil în statul român, nu fac bine absolut nimănui, nici măcar domniei sale. A avut impertinența ca acum o lună de zile să spună că Planurile Urbanistice Zonale ale Bucureștiului, ale celor 5 din 6 sectoare ale Bucureștiului sunt cea mai mare golănie care s-a întâmplat în ultimii ani. Doresc să-i dau o replică, pe această cale, domnului primar general. Am mai fost făcut golan, împreună cu toți din generația mea și mai ales arhitecții, acum 31 de ani, de către un fost președinte de țară care n-a ezitat să aducă și niște mineri în mijlocul Capitalei. Dar, precum vorba cântecului lui Pațurcă, mai bine golan decât activist”, încheie Ștefan Dumitrașcu, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO.

Avocatul Adrian Cuculis: ”Înțeleg că s-a suspendat suspendarea, mai pe românește”

La rândul său, cunoscutul avocat Adrian Cuculis a încercat să facă ”lumină” – din punct de vedere juridic – în acest caz în care două entități (Primăria Generală a Capitalei și Homing Properties) se află în mijlocul unui ”război de uzură” care este departe de a fi încheiat.

”Situația este puțin diferită față de o construcție ridicată în mod ilegal sau față de o demolare făcută în mod ilegal, pentru că – de data asta – în mod ilegal este emisă adresa Primăriei prin care vrea să retracteze o autorizație de construire emisă de către o altă entitate, respectiv de către o altă autoritate administrativ-teritorială față de cea care, teoretic, avea dreptul acesta. Dacă Primăria de sector ar fi emis autorizația respectivă, atunci tot acea primărie ar fi avut obligația, dacă era cazul, să o retracteze. Dacă vorbim de Primăria Generală, ar fi trebuit să facă exact același lucru și doar pentru motive foarte bine și temeinic justificate. Aici mă refer la legea contenciosului administrativ, care vorbește despre posibilitatea unei instituții de stat, atunci când emite un anumit act administrativ, de a avea dreptul să îl retragă. Dar trebuie să motiveze temeinic acest lucru. Din materialul pe care l-am lecturat eu și pe care l-am avut în față, nu mi se pare că suspiciuni serioase ar putea să reprezinte dovada motivării deciziei de retragere a unei autorizații de construire. Înțeleg că s-a suspendat suspendarea, mai pe românește”, constată avocatul Adrian Cuculis.

”Nu este chiar corect ceea ce susține primarul general. O să vă dau un exemplu concret. Avem Legea Poliției Locale, care vorbește despre verificarea disciplinei în construcții și avem Legea 50 din 1991, care autorizează lucrările de construire și, în același timp, lucrările de demolare. Coroborând cele două legi, nu înțeleg de ce același primar general ne vorbește despre imposibilitatea Poliției Locale de a lua o asemenea decizie. Dacă ne uităm în lege, se arată foarte clar că acolo unde se arată că există o problemă vizavi de autorizația de construire, în niciun caz nu poate fi vorba despre o imposibilitate a Poliției Locale de a dispune și suspendarea.

Există text de lege care îndrituiește Poliția Locală – prin primar, prin prefect, prin alte organe ale aparatului de stat – să dispună și suspendarea lucrărilor. (…) Mai ales că vorbim despre un investitor străin care a venit în România cu o anumită afacere, a făcut niște demersuri prealabile”

Avocatul Adrian Cuculis

Avocatul Adrian Cuculis pune accentul și pe un alt aspect, extrem de important, și anume posibilitatea nedorită ca bucureștenii – cotizând la bugetul consolidat al Primăriei Generale – să nu fie obligați, în cazul în care investitorul imobiliar se va considera prejudiciat financiar în urma blocajului – să plătească daune, tocmai din cauza unor acte emise ”în mod ilegal, de către Primarul General”.

”Avem autorizație de construire cu autorizație de demolare, avem – în același timp – un act administrativ suspendat și atunci acest dezvoltator imobiliar de bună credință ar trebui să aștepte până la finalizarea anchetei, care poate să dureze chiar ani de zile. Ne paște pe toți (n.red. – dacă acele ”suspiciuni” ale primarului general nu se vor confirma) plata unor daune impresionate. Noi, toți bucureștenii, cotizăm la bugetul consolidat al Primăriei Generale. Orice persoană care ar trece printr-o astfel de neplăcere și, în baza unor acte ilegale, ar avea businessul afectat, sigur că va cere daune și noi, toți bucureștenii, ar trebui să plătim acele daune, prin emiterea unor acte, în mod ilegal, de către primarul general”, avertizează avocatul Adrian Cuculis.

GÂNDUL.RO îl invită pe Nicușor Dan să ofere explicații referitoare la blocarea investiției ”Icoanei Gardens”

Din păcate, primarul general al Capitalei nu a putut fi contactat până acum. GÂNDUL.RO a trimis către Primăria Capitalei și o adresă prin care solicită un punct de vedere oficial referitor la acest blocaj imobiliar, singurul răspuns primit fiind, deocamdată, acela că solicitarea redacției a fost înregistrată.

Prin prezenta, solicitam un punct de vedere legat de situația construcției ”Icoanei Gardens”, în urma scandalului legat de contestarea în instanță a adresei de revocare a avizului de construcție pe care Primăria Capitalei l-a emis societății Homing Properties. 

Totodată  rugam ne precizați care a fost temeiul în baza căruia ați făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, pentru împiedicarea lucrărilor la ansamblul imobiliar din strada Icoanei nr.  2-8.

Cu mulțumiri anticipate și cu speranța unei comunicări reciproc avantajoase, pentru informarea cât mai corectă și obiectivă a publicului cititor.

Redacția GÂNDUL.RO

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...