Autorul Cosmin Neidoni, invitat în cadrul Încotro cartea românească?: „Miza scrisului pentru mine este înțelegerea de sine”

Autorul Cosmin Neidoni, invitat în cadrul Încotro cartea românească?: „Miza scrisului pentru mine este înțelegerea de sine”
Publicat: 07/04/2021, 14:00

Autorul Cosmin Neidoni a fost invitatul Simonei Tănăsescu la Încotro cartea românească?, evenimentul online de carte transmis în fiecare seară de marți pe pagina de Facebook Velvet Story și susținut de Gândul.ro. Având în prezent 8 cărți publicate, Cosmin Neidoni se bucură de atenția cititorilor, scrierile sale purtând o notă filosofică profundă și sensibilă.

„Scriu mereu, în toate cărțile, despre freamătul, neliniștea și bucuriile care decurg din asumarea vieții și a condiției umane în sens metafizic. Am scris despre relația cu eternul feminin, încercând să construiesc un exercițiu de admirație. Am scris despre felul în care percep lumea din jurul meu, încercând să o înțeleg și să mă bucur de ea”, afirma autorul într-un interviu precedent.

Pentru Încotro cartea românească?, Cosmin Neidoni a vorbit despre cărțile sale, despre traducerile de carte la care a colaborat și despre literatura eseistică pe care o admiră și în care își găsește loc și scrierea sa. Simona Tănăsescu a plusat cu mențiunea că genul acesta de literatură beneficiază de susținerea editurilor și își are publicul ei.

„Eu cred că eseistica are reprezentanți veritabili pe scena culturală românească și sunt și edituri care publică eseu. Eu până în primăvara aceasta, când am publicat romanul „Surâsul fetelor din Dublin”, am scris, cu excepția a două cărți de poezie, numai cărți de eseistică. Mie mi-a făcut foarte mare plăcere zona asta de formulă eseistică și am întâlnit prin intermediul acestor cărți cititori foarte faini, un nucleu într-o lentă și permanentă expansiune de care mă bucur foarte mult”, comentează Cosmin Neidoni.

„Trebuie să spun că nu mă socotesc a fi un scriitor, mă onorează foarte mult eticheta asta, dar nu mă iau foarte în serios în calitate de scriitor. Pentru mine prima miză a scrisului este ordonarea gândurilor. Pentru că atunci când te pui să scrii, indiferent că scrii roman, poezie sau eseu, pur și simplu îți ordonezi propriile tale gânduri și de aceea efectul colateral, efectul benefic al actului de a scrie este cosmetizarea. Când spun „cosmetizarea”, cosmos înseamnă ordine și este opusul haosului, este scoaterea din haosul simțirilor și a propriilor idei care vin în stare fragmentară și le dai o ordonare cosmetică. Miza scrisului pentru mine este înțelegerea de sine.”

Timpul nu a fost de ajuns pentru a discuta cu autorul despre toate curiozitățile cititorilor și despre cea mai recent lansată carte, însă întâlnirea s-a încheiat cu promisiuni de viitoare întrevederi. Evenimentul poate fi urmărit integral pe pagina de Facebook Velvet Story și pe YouTube.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar