Bărbat din Republica Moldova, prins la granița cu România cu un act de identitate fals. Cât plătise pentru buletinul contrafăcut

Bărbat din Republica Moldova, prins la granița cu România cu un act de identitate fals. Cât plătise pentru buletinul contrafăcut
Sursa foto: Poliția de Frontieră
Publicat: 11/04/2021, 10:40
Actualizat: 11/04/2021, 10:51

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, au depistat vineri, un bărbat (35 de ani) din Republica Moldova care avea asupra sa o carte de identitate românească falsă, au anunțat – duminică – reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani.

Potrivit sursei citate, acesta s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei ca pasager într-un autocar care efectua curse între Cehia şi Republica Moldova, iar la controlul autorităţilor, în portofelul său a fost descoperit actul de identitate contrafăcut.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, în portofelul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond specifice unuia autentic, fiind fals”, se arată în comunicatul STPF.

Cum s-a apărat bărbatul în fața polițiștilor de frontieră

Bărbatul le-a declarat poliţiştilor de frontieră că a procurat acea carte de identitate în Franţa, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 130 de euro.

Totodată, el susţine că a folosit apoi cartea de identitate pentru a obţine un loc de muncă şi pentru a închiria o locuinţă în Franţa.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în acest caz, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Tot ce trebuie să știi despre noul buletin cu cip. Ministrul Digitalizării, Ciprian Teleman: „Poate stoca o semnătură electronică” (EXCLUSIV)

Din data de 2 august 2021, românii se vor putea bucura de un stat mai puțin birocratic. Printre noile soluții se numără și buletinele cu cip (cărțile de identitate electronice).

Există din 2019 o directivă europeană privind creșterea gradului de securitate al documentelor electronice. Termenul până la care trebuie implemenată această prevedere este de 2 august 2021, data la care noi ne-am propus să lansăm aceste cărți de identitate. Obiectivul este de a folosi oportunitatea aceasta pentru a trece la un instrument de identitate mai modern”, a spus ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman pentru GÂNDUL.RO.

Mersul la ghișeu va putea fi evitat, iar cetățenii vor putea scăpa de statul la cozi pentru că noua carte de identitate le va permite accesarea serviciilor de la distanță.

Românii vor avea o nouă carte de identitate de mărimea permisul auto. Buletinul va conține și un cip, dar și elemente de securitate suplimentare. Totodată, un cetățean poate refuza să dețină un card nou de identitate și poate opta pentru un format cu securitate întărită, dar fără microcip”, a mai explicat ministrul.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...