Polițiștii încearcă să stabilească, minut cu minut, filmul tragediei de la Spitalul „Dr. Victor Babeș”

Polițiștii încearcă să stabilească, minut cu minut, filmul tragediei de la Spitalul „Dr. Victor Babeș”
Sursa/Mediafax Foto
Publicat: 13/04/2021, 13:23

Polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere din curtea spitalului și încearcă să stabilească precis cronologia evenimentelor care au condus la moartea a trei pacienți intubați într-un TIR de terapie intensivă, situat în curtea Spitalului Clinic „Dr. Victor Babeș”. În același timp, anchetatorii așteaptă și rezultatele expertizei informatice a instalației de oxigen.

Aflați abia la începutul anchetei soldate, până acum, cu trei morți, polițiștii încearcă să pună cap la cap, minut cu minut, întreg filmul evenimentelor tragice care au avut loc, luni seară, în TIR-ul de terapie intensivă de la Spitalul „Dr. Victor Babeș”.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru GÂNDUL.RO, că realizarea cronologiei evenimentelor este, de fapt, „cheia” întregii anchete. Ca urmare, declarațiile cadrelor medicale trebuie coroborate cu imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din curtea unității medicale dar și de expertiza informatică a memoriei instalației de oxigen, care s-a defectat.

Expertizele informatice și tehnice vor fi realizate de specialiștii Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) dar și alte instituții aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Conform unor surse judiciare, au fost deja audiați managerul spitalului, cadrul medical care se afla în TIR la momentul tragediei dar și seful service-ului de mentenanță și tehnicianul firmei care, deși s-a aflat la fața locului, a refuzat să intre, după ce a motivat că se teme că s-ar putea infecta cu noul coronavirus, cu toate că medicii s-au oferit să-l echipeze corespunzător.

Medicii au reușit să limiteze dezastrul

Anchetatorii susțin că, din primele cercetări, medicii au făcut tot posibilul să salveze viețile pacienților și au reușit, astfel, să limiteze dezastrul.

Trei pacienți COVID-19 au murit, luni seara, din cauza unei defecțiuni la TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din București, potrivit Ministerul Sănătății. Una dintre ipotezele cercetate de anchetatori este că, din greșeală, o persoană a crescut presiunea din instalația de oxigen și în urma manevrei ar fi dus la blocarea ventilatoarelor, spun surse judiciare pentru GÂNDUL.RO.

Aceleași surse au declarat că persoana respectivă era acolo pentru a repara o mufă la un ventilator care nu încărca, iar medicul de gardă ar fi anunțat că presiunea ventilatoarelor este foarte înaltă. În urma avariei, trei paciente cu vârstele de 66, 84 și 74 de ani și-au pierdut viața.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații