Care este starea de sănătate a pacienților COVID transferați de la Spitalul „Victor Babeș”

Care este starea de sănătate a pacienților COVID transferați de la Spitalul „Victor Babeș”
Publicat: 13/04/2021, 16:48

Cele cinci paciente care se aflau în unitatea mobilă de terapie intensivă a Spitalului„Victor Babeș” au fost transferate, luni seară, la patru spitale din București, după ce trei  persoane au decedat în urma unei defecțiuni la nivelul instalației de oxigen. Două dintre acestea sunt internate la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni. Ele sunt încă de la ora 9 dimineață în stare staționară, ventilate non-invaziv.

Două paciente în stare staționară

Florin Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, a declarat pentru GÂNDUL.RO că starea de sănătate a pacientelor nu s-a schimbat de la momentul transferului, aceasta fiind staționară în continuare, ventilate non-invaziv pe secția de terapie intensivă. De asemenea, cele două paciente respiră cu ajutorul unei măști de oxigen, fără a fi conectate la tuburile de oxigen.

În ceea ce privește pacienta transferată la Spitalul Clinic de Urgență Florească, medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al spitalului, a declarat pentru GÂNDUL.RO, că familia pacientei nu dorește să furnizeze informații cu privire la starea de sănătate a acesteia.

Unde sunt internați cei cinci pacienți de la „Victor Babeș”

Trei dintre cei opt pacienți internați cu COVID-19 în secția mobilă de terapie intensivă a Spitalul „Victor Babeș” au decedat în urma unei defecțiuni la instalația cu oxigen.

  • 1 pacient a fost mutat pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș
  • 1 pacient a fost transferat la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)
  • 2 pacienți au fost transferați la Spitalul Bagdasar Arseni
  • 1 pacient a fost transferat la Floreasca

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că prioritatea personalului a fost salvarea celorlalți pacienți. Voiculescu a precizat că a încercat să îl anunțe pe primarul Nicușor Dan, dar acesta nu i-a răspuns la telefon.

Prioritatea a fost să găsim locuri pentru pacienți. Imediat ce am ajuns, m-am interesat de situația celorlalți pacienți. M-am asigurat că poliția și familiile pacienților sunt anunțate”, a declarat ministrul, marți, într-o conferință de presă. subliniind că, „l-am sunat aseară pe Nicușor Dan, dar nu mi-a răspuns. Dacă premierul m-ar fi invitat aseară la conferința de presă, aș fi mers”, a mai spus ministrul Voiculescu.

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat peste 99,7%
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”