Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, explică faptul că riscul de a muri de coronavirus este de 200 de ori mai mare decât cel de a muri din cauza trombozelor cauzate de vaccinul dezvoltat de AstraZeneca.
Expertul Răzvan Cherecheș a realizat un videoclip informativ în care explică faptul că riscul de mortalitate din cauza trombozelor, considerat un efect secundar extrem de rar, este scăzut. Specialistul susține că riscul de infectare și deces din cauza COVID-19 este mai mare.
Răzvan Cherecheș a răspuns în videoclipul postat pe Facebook la o întrebare pe care mulți români și-o pun: „Sunt programat pentru vaccinare cu Astra Zeneca – să mă vaccinez, ținând cont de decizia EMA că trombozele sunt un efect advers rar?”
„Vom compara două situații: situația în care nu sunteți vaccinat și sunteți expus riscului de a vă infecta sau chiar de a muri din cauza virusului COVID-19 și situația în care vă vaccinați cu vaccinul AstraZeneca și riscați să dezvoltați tromboză. În cazul în care sunteți vaccinat cu vaccinul AstraZeneca, riscul de a muri din cauza trombozei ca efect advers extrem de rar este de 200 de ori mai mic decât riscul să muriți din cauza infecției COVID-19 în cazul în care nu sunteți vaccinat”, a explicat expertul.
De asemenea, acesta le-a făcut și un îndemn oamenilor care vor să își crească șansele de supraviețuire în ceea ce privește noul COVID-19.
„În concluzie, ce puteți să faceți să vă creșteți șansele de supraviețuire? Săptămâna viitoare vaccinați-vă sau programați-vă pentru vaccinare, cu orice vaccin disponibil, fie AstraZeneca, Pfizer, Moderna sau Johnson&Johnson”, a susținut Răzvan Cherecheș.
Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat recent faptul că trombozele reprezintă un efect secundar extrem de rar în cazul vaccinării cu serul dezvoltat de AstraZeneca. Pe ansamblu, beneficiile vaccinului AstraZeneca depăşesc riscurile – „Acesta vaccin s-a dovedit a fi unul eficace până în cel mai înalt grad”, a declarat Emer Cooke, director EMA.
Printre altele, EMA le recomandă persoanelor vaccinate cu AstraZeneca să ceară ajutor de specialitate imediat ce dezvoltă simptome de orice fel. Despre ce este vorba, iată recomandarea EMA:
Autoritățile române au anunțat că oricine persoană care vrea să se vaccineze cu AstraZeneca împotriva Covid-19 o poate face fără programare, la orice centru de vaccinare.
Demersul acestora vine în contextul în care la ora actuală există peste 65.000 de locuri disponibile pentru vaccinarea cu AstraZeneca, iar peste 200.000 de români și-au anulat rezervările, din cauza controverselor privind efectele adverse ale serului britanic.