Vicepremierul Dan Barna a făcut declaratii de la 15.00. Este prima ieșire publică a lui Barna după ce premierul Florin Cîțu l-a demis pe Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății.
„Premierul Florin Cîțu a luat o decizie în mod unilateral, ceea ce este împotriva spiritului în care am format această Coaliţie de guvernare. De la bun început am decis să lucrăm în echipă pentru a reforma România şi până azi aşa au fost luate deciziile comune. Din acest moment, Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru.”
„Am discutat cu președintele României și vom găsi o soluție privind interimatul la MS. Nu există nicio evaluare pentru decizia pe care premierul si-a asumat-o unilateral. Cerem o întâlnire de urgență a Coalției pentru a avea un dialog responsabil pentru retragerea sprijinului politic al premierului Cîțu.
Conform Alianţei, încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început un proces de reforme pentru realizarea cărora s-a angajat întreaga coaliţie, inclusiv domnul Cîţu, atunci când a primit invitaţia de a-şi asuma rolul pe care încă îl deţine: „Amintim între acestea: transparenţa actului de guvernare, demararea procesului de depolitizare în sănătate, aducerea de profesionişti la casele de asigurări de sănătate şi demararea procedurilor necesare construirii de spitale noi”.
„În al doilea rând, anunţul privind preluare a interimatului de la Sănătate este făcut fără consultarea USR PLUS. Şi aceasta este o dovadă de lipsă de responsabilitate politică într-un moment foarte greu pentru ţară. Florin Cîţu l-a demis unilateral pe Vlad Voiculescu fără nicio evaluare, făcând jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare pe care l-am agreat şi votat împreună. Alianţa USR PLUS îşi doreşte să rămână într-o coaliţie de guvernare care îşi asumă reforme, nu una în care doar le aprobă dar nu le şi face. Cerem de urgenţă o şedinţă a Coaliţiei pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîţu”, a declarat Dan Barna, preşedintele USR.