Noroc incredibil pentru un bătrân de 80 de ani din Marea Britanie: a câștigat la loto după ce și-a uitat ochelarii de vedere acasă și nu a mai văzut ce numere a bifat.
Denis Fawsitt era obișnuit să folosească zilele de naștere ale familiei pentru biletul său săptămânal. Când a realizat că nu are ochelarii la el și că nu vede, bărbatul a bifat alte numere, potrivit BBC.
„Mi-am dat seama că mi-am uitat ochelarii și am încercat să-mi aleg numerele, dar pur și simplu nu am putut”, a declarat Denis Fawsitt.
„După ce s-a întâmplat în agenție, am avut senzația că urma să câștigăm. I-am spus lui Ann (soția lui), în seara aceea, că am simțit faptul că vom câștiga”, a afirmat acesta.
Bătrânul a câștigat suma de 116.124 de lire sterline.
El și soția sa s-au gândit să investească o parte din bani în casă şi grădină. Restul de bani se vor duce către cele două fiice ale lor.
„Ne-am bucurat de viață este rândul lor acum. Acești bani îi vor ajuta mai mult decât pe noi”, a afirmat Ann.
Rezultate LOTO joi 15 aprilie 2021. Joi, 15 aprilie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile Loto de duminică, 11 aprilie, Loteria Română a acordat peste 38.000 de câștiguri în valoare totală de peste 2,31 milioane lei.
Rezultate LOTO joi 15 aprilie 2021. Rezultatele extragerii loto de joi vor fi disponibile pe GÂNDUL.RO, după ora 18.15.
Loto 6/49:
Loto 5/40:
Joker:
Noroc:
Super Noroc:
Noroc Plus:
La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de aproximativ 24,78 milioane de lei (peste 5 milioane de euro).
La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report in valoare de peste 1,45 milioane de lei (peste 295.000 de euro), iar la categoria a II-a, la acelaşi joc, reportul este de peste 31.700 de lei.