Denunțătorul fostului ministru al Sănătății s-a întovărășit cu firma de casă a acestuia pentru un contract de 50 milioane € de la bugetul de stat (EXCLUSIV)

Denunțătorul fostului ministru al Sănătății s-a întovărășit cu firma de casă a acestuia pentru un contract de 50 milioane € de la bugetul de stat (EXCLUSIV)

Lumea afacerilor pare să nu aibă resentimente atunci când vine vorba de a se abona la contractele din bani publici. Exemplul cel mai potrivit sunt două firme care, aparent, n-ar putea fi niciodată de aceeași parte a baricadei. Și, totuși, s-a întâmplat. Una dintre ele este Hospital Technical Solutions (intrată în atenția publică după denunțul formulat împotriva ex-ministrului Sănătății Sorina Pintea), iar cealaltă e Minimed Solutions, o companie cunoscută ca fiind dintotdeauna în grațiile aceleiași Sorina Pintea.

Cele două firme apar, alături de Construcții Erbașu, ca beneficiare ale unui contract de 160 milioane de lei (în jur de 33 mil. €), atribuit la începutul acestui an, pentru reabilitarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Tulcea. Potrivit datelor de pe SEAP, Hospital Technical Solutions și Minimed Solutions sunt părți subcontractante în proiectul de modernizare a unității medicale, însă această ”tovărășie” nu se rezumă aici.

Pe de altă parte, GÂNDUL.RO a descoperit că firmele – așa cum arătam, una denunțătoare a Sorinei Pintea, cealaltă aflată în grațiile ex-ministresei de la Sănătate – au ofertat ”la brat”, alături de Construcții Erbașu, și pentru obținerea unui alt contract de 63,7 milioane de lei (aproape 14 mil. €) pentru construirea blocului operator din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Această licitație se află în desfășurare, însă pe holurile spitalului se vorbește că tripleta Hospital-Erbașu-Minimed este favorită să pună mâna pe lucrări.

Sorina Pintea, conexiunea dintre cele două firme

Hospital Technical Solutions din București este firma de la reprezentanții căreia ar fi primit mită managerul Spitalului din Baia Mare, Sorina Pintea, 10.000 de euro și 120.000 de lei.

Potrivit SICAP, pe 12 februarie 2019, spitalul din Baia Mare a încheiat un contract în valoare de aproape 2,3 milioane de lei, adică aproape 500.000 de euro, pentru “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”. Contractul a fost atribuit prin selecție de oferte, fără licitație deschisă.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma este deținută de Gheorghe Aurel Dobrescu, Costin Dumitru, Daniela-Anca Neagoe și Gheorghe Tîmpu, iar până la 31 decembrie 2019, printre acționari s-a numărat și Constantin Moise. Din 1 ianuarie 2020, a fost înlocuit și din calitatea de administrator al firmei, cu Valentin Schnaider, persoana care este delegată acum să se ocupe și de licitația de la Slobozia.

În ce privește Minimed Solutions, aceasta aparține lui Mihai Peptan. Fost consilier general PSD în București, găsit incompatibil de ANI în 2015, el a obținut numeroase contracte cu unități medicale din București și nu numai. Sursele noastre susțin că, în perioada în care Sorina Pintea era în scaunul de ministru al Sănătății, compania lui Peptan apărea ”în cărți” în multe licitații. Una dintre acestea datează din toamna lui 2019, când pe ”ultima sută de metri” a mandatului Sorinei Pintea, Minimed a fost declarată câștigătoare a unui contract în valoare de 152,8 milioane de lei (31 milioane de euro). Contractul a fost încheiat cu Institutul Clinic Fundeni, pentru un sistem integrat de radiologie și imagistică.

În urma Sorinei Pintea, atât Hospital, cât și Minimed și-au dat mâna pentru a obține, așadar, alte zeci de milioane de euro de la ”pușculița” publică, lucru care arată că banii pot apropia și cei mai aprigi adversari.

Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor