Antony Blinken: Statele Unite vor avea metode de a împiedica Al Qaeda să recâștige putere

Antony Blinken: Statele Unite vor avea metode de a împiedica Al Qaeda să recâștige putere
Publicat: 18/04/2021, 22:25

Secretarul american de Stat, Antony Blinken, a declarat că Statele Unite își vor păstra modalitățile de a împiedica Al Qaeda să planifice și să lanseze un atac terorist împotriva SUA de pe teritoriul Afganistanului.

Declarațiile acestuia vine în contextul în care președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat miercuri retragerea trupelor americane din Afganistan până pe 11 septembrie, informează Agerpres.

„Vom avea mijloacele de a vedea dacă există o revenire, o reapariţie a ameninţării teroriste din Afganistan. Vom fi capabili să vedem acest lucru în timp util şi să acţionăm”, a declarat Blinken.

Antony Blinken: Ne vom repoziționa forțele pentru a ne proteja de insurgenți

Blinken a apărat decizia lui Biden de a retrage toate trupele din Afganistan până în momentul în care se vor împlini 20 de ani de la atentatele teroriste de pe 11 septembrie 2001.

La acea dată, Afganistanul reprezenta principala bază de operațiuni a Al Qaeda pentru lansarea de atacuri în străinătate, ceea ce a dus la o intervenție militară a SUA și aliaților săi în această țară.

„Ne vom repoziţiona forţele şi mijloacele pentru a ne asigura că putem să ne protejăm de o potenţială revenire a Al Qaeda în Afganistan”, a spus şeful diplomaţiei americane.

Din punctul de vedere al responsabililor din administraţia Biden, ameninţarea teroristă este în prezent diseminată în numeroase locuri din lume şi nu mai este concentrată doar în Afganistan.

Joe Biden a anunțat retragerea trupelor americane din Afganistan

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat retragerea trupelor americane de pe teritoriul Afganistanului până la data de 11 septembrie.

Potrivit CNN, unul dintre motivele acestei decizii ar fi acela că Biden a ajuns la concluzia că nu există o soluție militară pentru problemele politice și de securitate cu care se confruntă Afganistanul.

Trupele celorlalte țări NATO staționate în Afganistan ar urma să se retragă și ele în același timp.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...