Cooperarea strategică dintre Rusia și China, provocare majoră pentru președintele Joe Biden: ”Amploarea și intensitatea unor astfel de mișcări necesită o atenție imediată”

Cooperarea strategică dintre Rusia și China, provocare majoră pentru președintele Joe Biden: ”Amploarea și intensitatea unor astfel de mișcări necesită o atenție imediată”
Publicat: 19/04/2021, 15:26
Actualizat: 19/04/2021, 15:40

Vladimir Putin menține trupele rusești la granița cu Ucraina, iar China pune presiune crescândă lângă granița Taiwanului. Aceste mișcări militare de forță – ”fardate” sub forma unor exerciții militare prezentate drept „normale” – urcă tensiunea la cele mai înalte cote, în ambele regiuni, iar analiștii politici încearcă să creioneze scenarii pe termen lung și să anticipeze cum va depăși președintele Joe Biden această provocare majoră cu care se confruntă.

Ar putea fi vorba despre un ”scenariu de coșmar”, avertizează specialiștii, dar și de un adevărat test pe care președintele SUA Joe Biden trebuie să îl depășească la nivel geostrategic.

China și Rusia acționează pas cu pas, iar potrivit lui Frederick Kempe – autor, jurnalist premiat, președinte și CEO al Atlantic Council (n.red. – grup de reflecție pentru afaceri internaționale, cu sediul în Washington, fondat în 1961) – motivul principal l-ar constitui încercarea comună a Moscovei și Beijingului de a submina influența SUA la nivel mondial.

”Chiar dacă acțiunile Moscovei și ale Beijingului nu au ca rezultat o invazie militară, amploarea și intensitatea unor astfel de mișcări necesită o atenție imediată”, notează Frederick Kempe pentru CNBC.

Consiliul Atlantic a fost fondat cu misiunea declarată de a încuraja continuarea cooperării dintre America de Nord și Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Rusia și China, coordonare a acțiunilor și strategiilor

Oficialii SUA și aliații Statelor Unite ale Americii nu pot aborda superficial ipoteza că Rusia și China împărtășesc informații, constant, coordonându-și ”în umbră” din ce în ce mai multe acțiuni și strategii.

Săptămâna trecută, William J. Burns – directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) – a declarat că aceste acțiuni trebuie luate în serios, iar în ceea ce privește prezența trupelor militare ruse la granița Ucrainei pot fi luate în calcul și nedorite ”incursiuni militare limitate”.

Directorul CIA a abordat, în context, și acțiunile pe care le întreprinde Bejingul: ”China încearcă să exploateze îndoielile cu privire la angajamentul SUA față de regiune, să submineze democrația Taiwanului și să extindă influența Beijingului”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.

Vladimir Putin: ”Totul este posibil”

Întrebat – în octombrie anul trecut – cu privire la posibilitatea unei alianțe militare oficiale cu China, liderul rus Vladimir Putin a răspuns sec: „Teoretic este posibil”. 

În ultima săptămână, Rusia a concentrat un număr impresionant de militari și tehnică de luptă de-a lungul frontierei Ucrainei, fiind cea mai mare desfășurare de forțe de la anexarea Crimeei, în 2014. Oficialii de la Kiev au transmis că președintele rus Vladimir Putin a adus peste 40.000 de soldați lângă granița estică a Ucrainei pentru „exerciții de antrenament de luptă” peste un perioada de două săptămâni.

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a aflat alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timp ce condamnau activitatea militară a Rusiei la granița Ucrainei.

Administrația Biden a anunțat noi sancțiuni economice împotriva a 38 de entități rusești acuzate de interferențe electorale și atacuri cibernetice. Zece diplomați au fost expulzați, fiind introduce și măsuri care interzic instituțiilor financiare americane să tranzacționeze datoriile și obligațiunile de stat rus emise recent.

”Cea mai influentă relație bilaterală din Eurasia este parteneriatul strategic global China-Rusia de coordonare pentru o nouă eră”

Global Times

Antony  Blinken, secretarul de stat SUA: ”Acțiunile din ce în ce mai agresive ale Chinei”

În același timp, China și-a intensificat zborurile militare – peste 250 de misiuni numai în acest an – în zona de apărare aeriană a Taiwanului, nivelul fiind considerat unul fără precedent.

Secretarul de stat SUA Antony Blinken a declarat că administrația este îngrijorată de ”acțiunile din ce în ce mai agresive” ale Chinei și se angajează să se asigure că Taiwanul ”are capacitatea de a se apăra”.  Statele Unite și-au demonstrat, în continuare, sprijinul față de Taiwan, trimițând o delegație neoficială formată dintr-un fost senator american și doi foști secretari de stat adjuncți ai SUA.

Dincolo de problemele induse de pandemia de coronavirus, de dorința de a impulsiona economia americană și de a întări relația cu aliații, plus retragerea trupelor americane din Afganistan sau reluarea discuțiilor cu Iranul, președintele american Joe Biden nu poate lăsa în plan secund aceste acțiuni concertate și îngrijorătoare ale Rusiei și Chinei.

Frederick Kempe – a lucrat la The Wall Street Journal mai bine de 25 de ani, fiind corespondent străin, asistent editor și cel mai vechi editor al ediției europene a ziaruluieste de părere că această cooperare ruso-chineză va avea un impact major asupra următorilor ani, la nivel mondial.

Președintele American Joe Biden va trebui, firește, să descopere mutarea câștigătoare pentru a contrabalansa efectele relației Moscova-Beijing – militară, economică etc. – pe care strategii militari și nu numai o consideră, totuși, adevărata provocare a momentului.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...