Prima pagină » Vremea » Prognoza meteo, 21 aprilie 2021. Averse și fenomene electrice, după orele amiezii

Prognoza meteo, 21 aprilie 2021. Averse și fenomene electrice, după orele amiezii

Prognoza meteo, 21 aprilie 2021. Averse și fenomene electrice, după orele amiezii

Potrivit prognozei meteo, în noaptea de marți spre miercuri (20/21 aprilie) va ploua slab pe arii restrânse în regiunile intracarpatice. În restul teritoriului vor fi posibile ploi slabe doar izolat. La altitudini mai mari de 1.500 m, vor fi precipitații mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, iar temperaturile minime se vor situa între 1°Celsius în depresiuni și 8°Celsius pe litoral.

Prognoza meteo, 21 aprilie 2021

Vremea va deveni apropiată de normalul termic în majoritatea regiunilor. În nord-vest, înnorările vor fi persistente și va ploua. În rest vor fi înnorări, averse și fenomene electrice după orele amiezii.

La altitudini mari se vor semnala precipitații mixte. Vântul va fi intens la munte, în sudul și sud-estul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12°Celsius în depresiuni și 19°Celsius în sud.

Cum ca fi vremea în București, pe 21 aprilie 2021

La noapte, în Capitală vor fi înnorări, ploi slabe trecătoare și o minimă de 4°Celsius. Miercuri vor fi averse și fenomene electrice spre seară și o maximă de 18°Celsius.

Cum va fi vremea de Paștele Ortodox. Prognoza meteo pentru următoarea lună

Meteorologii vin cu informații despre prognoza meteo în perioada 12 aprilie – 10 mai. Astfel, temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă de primăvară. În săptămâna în care urmează Paştelui Ortodox se vor întregistra temperaturi specifice începutului de lună mai.

EXCLUSIV GÂNDUL FINANCIAR. Valul de frig din aprilie afectează producția de caise. Vom avea fructe mai puține și mai scumpe

Diferențele mari de temperatura dintre zi și noapte din perioada martie-aprilie afectează cel mai mult producția de fructe – caise, în special.

De asemenea, semănăturile de primăvară vor fi întârziate, însă nu sunt așteptate pagube majore din acest motiv, susțin specialiștii.

Vremea rece le-a păcălit până și pe albine, care n-au ieșit încă la zbor, și nu ne rămâne decât să sperăm că nu vor fi probleme legate de polenizarea culturilor.

Șocurile acestea termice din martie-aprilie afectează foarte mult speciile de pomi fructiferi, în special sâmburoasele. Înghețurile mai târzii pot să aibă efecte la măr, păr și alte câteva specii” – Valeriu Tabără, președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „​Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS).

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și