Poliţia Capitalei a anunțat vineri măsuri speciale se vor lua în preajma sărbătorilor. Inspectorul principal de poliție Dragoș-Ciprian Romănescu a declarat că oamenii legii vor efectua atât verificări privind respectarea măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, cât și privind modul în care sunt transportate, depozitate și comercializate produsele alimentare.
„Pe lângă verificările privind respectarea legislației privind prevenirea și combaterea virusului COVID-19, verificări vor fi efectuate și pentru modul în care sunt transportate, depozitate și comercializate produsele alimentare, în special produsele din pește și din carne de pește, produse foarte căutate în această perioadă. Aș dori să amintesc faptul că Poliția Capitalei va acționa cu efective și în zonele lăcașurilor de cult și a cimitirelor, dar și în zonele de agrement, cum ar fi zonele destinate efectuării picnicurilor sau grătarelor. Aici amintim Pădurea Băneasa, zona Lacului Morii, zona Lacului Văcărești. Polițiștii vor fi prezenți în astfel de locații. Scopul nostru nu este să amendăm, ci să prevenim răspândirea virusului”, a declarat Ciprian Romănescu.
„Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă de la 500, la 2.500 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGMB.
„Aș dori să mai adaug faptul că ne așteptăm la valori ridicate de trafic, mai ales astăzi, spre ieșirea din Capitală. Avem polițiști rutieri care vor fi prezenți pe principalele artere, pe principalele rute care duc spre de zona de mare, zona de munte. De asemenea, duminică, ne așteptăm ca valorile să fie ridicate pe intrare”, a mai spus oficialul.
Astăzi, în Capitală, programul magazinelor este prelungit până la ora 20.
„Aș mai dori să aduc aminte faptul că astăzi programul este prelungit pentru operatorii economici. Mai exact, bucureștenii pot să facă cumpărături și după ora 18, până la ora 20. Dacă vinerea trecută, spre exemplu, aveau posibilitatea să facă cumpărături până la ora 18, astăzi este o excepție și pot să își desfășoare cumpărăturile și după ora 18, până la ora 20”, a afirmat Dragoș-Ciprian Romănescu, purtătorul de cuvânt al DGMB.