Maratonul Vaccinării de la Timişoara: 6.722 de persoane au fost imunizate împotriva COVID-19

Maratonul Vaccinării de la Timişoara: 6.722 de persoane au fost imunizate împotriva COVID-19
Maratonul Vaccinării de la Timişoara: 6.722 de persoane au fost imunizate împotriva COVID-19
Publicat: 26/04/2021, 11:44
Actualizat: 26/04/2021, 11:46

Maratonul vaccinării de la Timişoara s-a încheiat. Peste 6.000 de persoane s-au imunizat împotriva COVID-19.

Potrivit platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea anti-COVID, 6.722 de persoane s-au imunizat în cadrul acestei acțiuni.

1.600 de persoane au fost programate prin platforma informatică.

Vaccinarea s-a făcut fără programare, iar vaccinul administrat a fost cel produs de compania Pfizer.

Maratonul vaccinării a început vineri după-amiază la Centrul Regional de afaceri Timişoara şi s-a încheiat luni dimineaţă.

„Medici, asistenți, studenți din toate spitalele din Timișoara și de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara şi-au unit forțele binelui pentru o acțiune de voluntariat fără precedent în România”, arată sursa citată.

Urmează Maratonul vaccinării de la Bucureşti, în perioada 7-9 mai

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat că, în perioada 7 – 9 mai, în București va fi organizat un maraton al vaccinării.

„Pe 7 – 9 mai va fi acest maraton al vaccinării la București. Foarte probabil, locațiile vor fi două. La Sala Palatului și Biblioteca Națională. Trebuie să combinam acest eveniment medical cu unul social și cultural. Va fi nevoie doar de cartea de identitate”, a declarat Valeriu Gheorghiță, pentru Antena 3.

Valeriu Gheorghiţă a menţionat că la maratonul de la Bucureşti se va putea vaccina anti-COVID-19 oricine, indiferent unde are domiciliul. Cel mai probabil, vaccinul administrat va fi cel produs de compania Pfizer, iar pentru rapel se va organiza un eveniment similar, la trei săptămâni după prima ediție, în așa fel încât toți cei imunizați în cadrul maratonului să primească și a doua doză.

Campania de vaccinare anti-COVID. Peste 77.000 de români au fost imunizați în ultimele 24 de ore

Peste 77.000 de români au fost imunizați împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, s, se arată în tabelele puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP- CNSCBT).

Potrivit datelor, dintre cele peste 70.000 de persoane vaccinate duminică, 54.089 de persoane au primit prima doză, în timp ce restul de 23.015 s-au imunizat cu doza de rapel.

Datele mai arată că în ultimele 24 de ore au avut loc 58 de reacții adverse.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?