Managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, Alexandru Ulici, o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că blochează construcția, în curtea unității medicale, a unui Centru de Mari Arși, proiect pentru care s-a obținut deja o finanțare de peste 73 de milioane de euro de la Banca Mondială. Medicul a declarat pentru GÂNDUL.RO că proiectul este blocat în detalii birocratice.
Pentru începerea lucrărilor la noul spital trebuie demolate patru clădiri foarte vechi din curte, după ce terenul pe care se află acestea trece din domeniul public în cel privat al Bucureștiului. Reprezentanții spitalului au făcut solicitarea către Primăria Capitalei, care marți a propus proiectul în ședința CGMB, fiind deja aprobat.
Managerul Alexandru Ulici spune însă că această solicitare ar fi trebuit să vină de la edilul Sectorul 1, Clotilde Armand, nu se la reprezentanții spitalului.
Alexandru Ulici o acuză pe Clotilde Armand că ține pe loc acest proiect important, pentru care au fost deja alocați banii necesari.
Clotilde Armand, pur și simplu nu a vrut să ne bage în seamă, și vorbim aici de un Centru de Mari Arși, de care avem nevoie atât de mult. Primăria Sectorului 1 ar fi trebuit să facă aceste demersuri birocratice, dar nu le-a făcut, a declarat, pentru Gândul.ro, managerul Spitalului ”Grigore Alexandrescu”.
În ședința de marți a Consiliului General al Municipiului București a fost votat proiectul care prevede trecerea în domeniul privat al Municipiului București a clădirilor care trebuie demolate.
Managerul spitalului susține însă că pentru pornirea acestui proiect nu este suficientă doar această hotărâre din CGMB, ci trebuie urgentate acordurile pentru emiterea autorizației de demolare.
„Dacă se aprobă proiectul de transfer al clădirilor dintr-o administrație în cealaltă, noi trebuie să obținem apoi autorizație de demolare de la Primăria Sectorului 1, ceea ce va fi foarte greu, pentru că nu se poate lua legătura cu Clotilde Armand, nu se poate discuta cu dânsa”, a atenționat Alexandru Ulici.
Managerul a atras atenția că riscul este ca spitalul să piardă banii dacă nu se rezolvă mai repede problemele de birocrație și dacă ”dosarele stau luni de zile prin sertare”.
”Cei de la Banca Mondială au cerut ca totul să fie gata până în decembrie 2024, dar în ritmul acesta, dacă primăriile ne mai blochează în birocrație, riscăm să pierdem tot”, a mai spus Alexandru Ulici.
Potrivit managerului, cei peste 73 de milioane de euro necesari pentru construcția unui nou spital sunt deja aprobați printr-o Hotărâre a Guvernului din decembrie 2020.
Proiectul prevede ridicarea unei noi clădiri de patru etaje, unde ar trebui să funcționeze un Centru Pediatric de Mari Arși, dar și alte secții importane, precum cea de ATI.
Imobilul în care își desfășoară activitatea Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, de pe Bd. lancu de Hunedoara nr. 30-32, aparține domeniului public al municipiului București.
„Prin adresa nr. 4404/2021, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Grigore Alexandrescu» ne aduce la cunoștință faptul că a fast realizat proiectul prin Banca Mondială România Health Sector Reform-lmproving Health System Quality and Efficiency Project, «Construirea unui Centru de Arși și Reorganizarea Fluxurilor Medicale ale Spitalului pentru o mai bună poziționare și conectare a departamentului Urgență, ATI și Chirurgie» pentru reorganizarea activității medicale din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Grigore Alexandrescu» și realizarea unei noi clădiri în conformitate cu normele actuate ale Ministerului Sănătății”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de marți a Consiliului General al Municipiului București.
Centrul de arși ar trebui construit pe o suprafață de 2.400 mp și va cuprinde opt săli de operații – dintre care trei pentru chirurgie generală, una pentru microchirurgie, una pentru urgențe și trei pentru ortopedie. Noul centru pentru arși de la spitalul pentru copii ar urma să aibă: