Liberalizarea energiei electrice. Consiliul Concurenței derulează două investigații pe piață. Ce suspiciuni are ministrul Energiei

Liberalizarea energiei electrice. Consiliul Concurenței derulează două investigații pe piață. Ce suspiciuni are ministrul Energiei
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 28/04/2021, 16:45

Consilliul Concurenței monitorizează piața energiei electrice, pentru a descuraja orice comportament incorect, în contextul liberalizării prețurilor, care ar putea afecta consumatorii finali, și a declanșat două investigații în acest sens.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat că instituția analizează piața energiei electrice pentru a identifica eventuale comportamente incorecte.

Bogdan Chirițoiu: „Analizăm cu atenţie ce se întâmplă pe piaţă”

„Încă de la începutul procesului de liberalizare, ne-am implicat, alături de Ministerul Energiei, de ANRE, în demersul de a identifica cele mai bune soluţii în favoarea consumatorilor, în special a celor casnici. Analizăm cu atenţie ce se întâmplă pe piaţă. Avem deja două investigaţii în derulare şi vom folosi toate pârghiile legale pentru a descuraja orice comportament incorect, deoarece poate submina întregul proces de liberalizare”, a precizat Bogdan Chiriţoiu, pentru Agerpres.

Declarațiile au venit după publicarea unui interviu cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, care suspectează o înțelegere de tip cartel între furnizorii de energie, care nu au cumpărat energie pentru semestrul al doilea al anului.

„Acum s-a întâmplat un fenomen ciudat şi o să am o discuţie şi cu ANRE şi cu Consiliul Concurenţei, fenomen pe care l-am observat, l-am discutat şi cu producătorii: nu şi-au achiziţionat domnii furnizori energie electrică pentru semestrul al doilea. S-au gândit că poate liberalizarea nu va fi până la capăt, că poate ne întoarcem la reglementat. O să vedem măsura în care această lipsă a achiziţiei dinainte a energiei electrice în semestrul doi nu e cumva o înţelegere între ei, un cartel. Am discutat cam cu toţi producătorii şi toţi mi-au zis că nu au avut aceste contracte, că nu au venit furnizorii. Cred că s-au aşteptat să dau înapoi cu liberalizarea. Nu. Liberalizarea, am dat drumul la ea, se vor aşeza preţurile”, a declarat Virgil Popescu, pentru Agerpres.

Inspecții inopinate la distribuitori

Săptămâna trecută, Consiliul Concurenței a anunțat că declanșat, din oficiu, două investigații ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Distribuție Energie Electrică România SA și, respectiv, Distribuție Energie Oltenia SA, pe piața distribuției de energie electrică aferentă zonelor geografice pentru care cei doi operatori dețin licență de distribuție.

Potrivit comunicatului instituției, Autoritatea de concurență are indicii privind implicarea operatorilor de distribuție în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică, în scopul favorizării companiilor de furnizare din cadrul grupului din care fac parte (Electrica, respectiv CEZ), în detrimentul concurenților acestora.

„Comportamentul suspectat are potențialul de a afecta concurența pe piața furnizării de energie electrică, precum și consumatorii, clienți finali de energie electrică. Un astfel de comportament este deosebit de nociv, mai ales în contextul procesului de liberalizare pe care România l-a implementat în ultimii ani, ce implică tranziția de la o piață reglementată către una concurențială. De altfel, noi monitorizăm procesul de liberalizare și am atenționat companiile de distribuție să nu împiedice migrația clienților”, declara Bogdan Chirițoiu.

În acest context, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate, autorizate de Curtea de Apel Bucureşti, la sediile unor companii din cadrul grupurilor Electrica și CEZ, din orașele București, Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești și Craiova.

Piața energiei de energie s-a liberalizat de la 1 ianuarie, iar clienții au putut de la acea dată să își aleagă furnizorul în funcție de oferta comercială sau să rămână la actualul furnizor și să aibă contracte de serviciu universal.

ANRE a prelungit ulterior până la 30 iunie termenul de tranziție  în care populația poate opta să treacă în pața concurențială. Astfel, până la data de 30 iunie 2021, clienții casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, și vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 și prețul din oferta concurențială cu valoarea cea mai mică.

Pentru nerespectarea regulilor impuse de liberalizarea pieței de energie electrică, ANRE a amendat, la începutul lunii martie, cinci dintre principalii jucători de pe piața energiei electrice cu peste 2 milioane de lei, în urma unor verificări ca urmare a sesizărilor primite din partea consumatorilor.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?