Numărul șomerilor a scăzut ușor în martie, față de luna precentă. Rata INS a ajuns la 5,5%, iar a ANOFM, la 3,33%

Numărul șomerilor a scăzut ușor în martie, față de luna precentă. Rata INS a ajuns la 5,5%, iar a ANOFM, la 3,33%
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 29/04/2021, 17:31

Institutul Național de Statistică (INS) și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au anunțat joi reduceri ale ratei șomajului, conform propriilor metodologii de calcul. Rata șomajului, potrivit INS, a scăzut cu 0,2% și a ajuns la 5,5%, în timp ce rata șomajului înregistrat, a ANOFM, a scăzut cu 0,02% și a ajuns la 3,33%. Vasluiul conduce în topul celor mai ridicate rate ale șomajului, potrivit datelor ANOFM.

Rata şomajului în luna martie 2021 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (5,7%), a anunțat, joi, Institutului Național de Statistică.

Potrivit metodologiei INS, rata șomajului reprezintă ponderea șomerilor, adică persoanele cu vârste cuprinse între 15 – 74 de ani, în populaţia activă. Rata șomajului înregistrat, raportată de ANOFM, reprezintă raportul dntre numărul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti (indemnizați şi neindemnizați) la finele lunii de referință şi populaţia activă civilă.

INS: 464.000 de șomeri în martie

Astfel, potrivit INS, numărul șomerilor estimat pentru luna martie a anului 2021 a fost de 464.000 de persoane, în scădere cu 14.000 față de luna precedentă (478.000).

Dat fiind faptul că, de la începutul anului, INS a revizuit metodologia Anchetei forței de muncă în gorpodării, datele din luna martie nu sunt comparabile cu cele anterioare lunii ianuarie 2021.

Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, respectiv de 5,7% în în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,2% în cazul celor de sex feminin

Potrivit INS, numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna martie 2021.

Pentru această categorie, a persoanelor adulte, rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna martie 2021 (4,6% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cel al femeilor).

290.972 de șomeri în evidențele ANOFM

Potrivit datelor ANOFM, publicate joi, la sfârşitul lunii martie 2021, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,33%, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,02 puncte procentuale, şi mai mare cu 0,46% față de decât cea din luna martie a anului 2020.

Numărul total de şomeri la finele lunii martie 2021 a fost de 290.972 de persoane, mai mic cu 2.489 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 94.980 au fost şomeri indemnizaţi şi 195.992 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 4.567 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 2.078 persoane faţă de luna precedentă.

În evidențele ANOFM, la 31 martie erau sunt mai mulți bărbați șomeri decât femei, respectiv 137.602 persoane de sex feminin și 153.370 de persoane de sex masculin. Defalcat pe sexe, în luna martie, rata şomajului masculin a scăzut de la 3,27% în luna februarie 2021 la 3,24 %, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,46% în luna februarie 2021 la 3,43 %.

În ceea ce privește mediile de rezidenţă, 95.074 şomeri provin din mediul urban şi un număr peste dublu, de 195.898 şomeri, din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (80.457), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 – 55 de ani (59.299), iar cei mai puțin provin din grupa de vârstă 25 – 29 de ani (14.831).

Șomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (27,12%), în timp ce șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 28,72% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,80%.

Vaslui, în topul celor mai mari rate ale șomajului

Potrivit datelor ANOFM, în martie, cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele: Vaslui (7,81%), Dolj (6,91%), Teleorman (6,76%), Mehedinţi (6,15%), Galaţi (6,12%), Buzău (6,00%), Bacău (5,87%), Olt (5,83%), Sălaj (5,11%) și Neamț (5,01%).

Cel mai mic nivel al ratei şomajului în luna martie, de 0,69%, s-a înregistrat în judeţul Ilfov, astfel că ecartul dintre nivelul de maxim şi cel de minim al ratei şomajului este de 7,12 puncte procentuale.

Datele ANOFM arată că în martie, rata şomajului a scăzut în 20 de judeţe și în municipiul București, dara crescut în alte 18 județe și a rămas constantă în 2 județe.

În martie, 10.029 de noi șomeri proveniți din activitate au intrat în evidențele ANOFM, în timp de 24.697 au ieșit prin încadrare în muncă.

Ce înseamnă să fii șomer, potrivit INS

Rata șomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă, adică toate persoanele care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, respectiv populația ocupată și șomerii.

Şomerii, conform definiţiei Biroului Internațional al Muncii (BIM), sunt persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani (în ani împliniți, la sfârșitul săptămânii de referință) care:

  • în cursul săptămânii de referință nu erau ocupate conform definiției persoanelor ocupate și
  • erau disponibile să muncească, adică erau disponibile să ocupe un loc de muncă remunerat sau să desfășoare o activitate independentă în termen de două săptămâni după săptămâna de referință; și
  • căutau activ un loc de muncă, adică fie au făcut demersuri concrete în perioada de patru săptămâni care s-a încheiat cu săptămâna de referință pentru a căuta un loc de muncă remunerat sau pentru a desfășura o activitate independentă, fie au găsit un loc de muncă unde urmează să înceapă activitatea în termen de cel mult 3 luni de la sfârșitul săptămânii de referință

Populația ocupată cuprinde persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 89 de ani (în ani împliniți, la sfârșitul săptămânii de referință) care, în cursul săptămânii de referință, se încadrau în una dintre următoarele categorii:

  • persoane care, în cursul săptămânii de referință, au lucrat cel puțin 1 oră contra plată sau pentru obținerea unui profit, inclusiv lucrătorii familiali care colaborează la întreprinderea familială;
  • persoane care au un loc de muncă sau o întreprindere și care au fost temporar absente de la lucru în cursul săptămânii de referință, dar au avut o legătură formală cu locul de muncă;
  • persoane care produc bunuri agricole destinate în cea mai mare parte vânzării sau schimbului în natură.

Începând cu anul 2021, persoanele care produc bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului nu mai fac parte din populația ocupată.

Care este definiția șomerului, potrivit ANOFM

Conform metodologiei ANOFM, un șomer înregistrat (conform Legii nr. 76/2002) este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

  •  este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
  •  starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
  •  nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare;
  •  este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă;
  •  se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă.
Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Copiii de 10 ani ar putea face închisoare pe viață, propune o lege din Australia