Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o evertizare meteo de vreme rea valabilă de sâmbătă de la ora 21.00 până duminică la ora 21.00.
Vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (01/02) îndeosebi în nord-vestul, centrul ţării şi local în sud şi sud-est, iar duminică (02 mai) în regiunile nordice, centrale şi estice, precum şi în zonele de munte.
Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova şi la munte, pe arii restrânse 30…35 l/mp.
Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45…65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.
În Bucureşti, meteorologii informează că este posibil să plouă în noaptea Învierii. Specialiştii vorbesc despre averse şi descărcări electrice într-un buletin dedicat Capitalei. Prognoza specială vizează zona municipiului Bucureşti în intervalul sâmbătă, ora 21.00 – duminică, ora 21.00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat vremea se va menţine deosebit de caldă. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel încât în noaptea de sâmbătă spre duminică (01/02 mai) vor fi perioade în care se vor semnala averse şi descărcări electrice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor, dar şi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), când viteza la rafală va atinge 35…45 km/h.
Temperatura minimă va fi de 14…16 grade, iar cea maximă de 29…30 de grade.