Un copil de 5 ani a fost împușcat mortal de fratele său, în vârstă de 8 ani, luni, cu arma unui angajat al Ocolului Silvic. Tragedia s-a produs, accidental, la marginea unui păduri din apropierea localității Mădărași, în județul Mureș, unde mai multe familii se aflau la picnic. Tragedia s-a petrecut sub ochii părinților, care erau cu cei doi copii la o cabană din zonă.
Surse judiciare, citate de Mediafax, au declarat că victima a fost împușcată, accidental, în zona pieptului, cu o armă cu aer comprimat ce aparținea unui angajat al Ocolului Silvic, lăsată nesupravegheată.
Din primele verificări, se pare că mai multe familii cu copii au ieșit la un picnic, printre care și un pădurar care avea asupra sa o armă de agrement (tir sportiv), cu aer comprimat. Acesta a lăsat arma nesupravegheată, iar copilul de 8 ani a luat-o și tras spre fratele lui mai mic, rănindu-l în zona toracelui.
Copilul împușcat a fost în stare de inconștiență, s-a încercat resuscitarea sa, însă în cele din urmă a fost declarat decesul, la ora 16.27.
„Mașina noastră de Terapie Intensivă a ajuns în aproximativ 14 minute la locul intervenției. Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, s-au inițiat manevrele de resuscitare, s-a efectuat drenaj toracic stâng, cu eliminare de sânge din plămân, s-a făcut autotransfuzie. În paralel o altă mașină a plecat cu sânge spre locul incidentului, s-a administrat sânge, s-a făcut resuscitare minute în șir, dar, din păcate, s-a declarat decesul”, a spus Maria Salanta, șef SMURD Mureș, pentru Antena 3.
Ancheta este făcută de polițiștii de la IPJ Mureș, într-un dosar deschis de Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
Arma este deținută legal de un bărbat de 49 de ani, au stabilit anchetatorii, din primele cercetări.