Premierul Florin Cîțu a scris marți pe Facebook un mesaj prin care vorbește despre posibilitatea ridicării unora dintre restricțiile antiepidemice în perioada verii.
Acesta spune că printre aceste relaxări ale regulilor s-ar putea număra renunțarea la obligativitatea purtării măștii pe plaje sau în drumeții la munte.
Totodată, el vorbește și despre anumite posibile avantaje pentru persoanele vaccinate.
„Sunt câteva lucruri pe care cu toții le așteptăm pentru sezonul estival. Este clar că putem vorbi de fără mască pe plajă, de exemplu, fără mască dacă mergem la munte, în drumeție, etc. Dar putem să vorbim şi de lucruri sau de facilități, să îi spunem aşa, pentru persoanele vaccinate. Putem să vorbim, de exemplu, de restaurante, care pot să ajungă la capacitatea de 100% cu persoane vaccinate”, spune Florin Cîțu.
Mai mult, premierul spune că își dorește ca românii să poată reveni la activitățile de dinaintea pandemiei cât mai repede.
„Vreau să ne reluăm activitățile de dinainte de pandemie cât mai repede. Îmi este și mie dor să merg la concerte, la mare sau să beau o cafea pe terasă, relaxat. #HaiCaSePoate #ImpreunaInvingemPandemia”, adaugă Cîțu.
El a postat, alături de acest mesaj, o filmare de la unul din concertele Metallica din turneul mondial al formației din 2019, tur care a inclus și un concert la București.
Premierul Florin Cîțu a făcut declarații cu privire la relaxarea restricțiilor în România și, de asemenea, a vorbit despre momentul în care se va renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție.
Totodată, prim-ministrul a precizat că vor exista beneficii adresate persoanelor care se vaccinează, cât și operatorilor economici. Mai mult, Florin Citu a vorbit despre posibilitatea organizării evenimentelor private.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că, începând cu 1 iunie, se poate discuta de renunțarea la obligativitatea purtării măștii de protecție la mare și la munte, dar și la funcționarea la capacitate maximă a restaurantelor exclusiv pentru cei vaccinați.