Cauza morții prințului Philip a fost confirmată. Ducele de Edinburgh a murit pe 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani.
Ducele de Edinburgh a murit „de bătrânețe”, potrivit certificatului de deces consultat de jurnașiștii de la The Telegraph. Documentul a fost întocmit de Sir Huw Thomas, medicul care se ocupa de ducele de Edinburgh și de regina Elisabeta din 2014.
De obicei, „bătrânețea” este o cauză de deces acceptată în Marea Britanie dacă pacientul are peste 80 de ani și dacă medicul care întocmește certificatul de deces a îngrijit persoana respectivă pe o perioadă îndelungată, mai scrie The Telegraph.
Asta înseamnă că nu pot fi identificate boli sau răni care să fi provocat decesul. Acest lucru este relevant în cazul prințului Philip, deoarece acesta a suferit o intervenție chirurgicală pe cord cu câteva săptămâni înainte să moară.
Prințului Philip a fost înmormântat pe 17 aprilie, la Castelul Windsor. Trupul său nu a fost depus public pentru ca cetățenii Marii Britanii să îi ofere un ultim omagiu. Această decizie a fost luată pentru a fi respectate măsurile de prevenire a infectării cu Covid-19.
Doar 30 de persoane au avut voie să participe la funeralii, ca urmare a restricțiilor dure impuse în contextul pandemiei.
Palatul a confirmat deja că înmormântarea ducelui va aduce un omagiu pasiunii sale pentru promovarea vieții durabile din punct de vedere ecologic.
Ducele de Edinburgh a fost una dintre primele personalități care a vorbit despre schimbările climatice, în anii 1950.
Prințul Phillip era cunoscut pentru pasiunea sa pentru mediu, susținând 40 de organizații caritabile și o amprentă de carbon impresionantă negativă – a fost chiar clasat drept unul dintre cei mai ecologici membri regali. El a fost recunoscut pentru angajamentul său față de conservare și eliminarea poluării. În februarie 1970, ducele de Edinburg s-a adresat Conferinței privind poluarea mondială de la Strasbourg, Franța.
Philip, care ar fi împlinit 100 de ani în iunie, a fost afectat de probleme de sănătate în ultimii ani după ce s-a retras din funcțiile sale publice în august 2017.
El și-a anulat brusc apariția la slujba tradițională a bisericii Maundy la care era programat să participe împreună cu monarhul în martie 2018. Ducele a avut un accident de mașină în ianuarie 2019,. În acea decembrie, a fost internat în spital în legătură cu o „afecțiune preexistentă”, a comunicat atunci Palatul Buckingham.
El a fost din nou internat la spitalul ”Regele Edward al VII-lea” la 16 februarie pentru a fi supus, câteva zile, observației medicale, după ce s-a „simțit rău” și a fost „tratat pentru o infecție”, potrivit Palatului Buckingham.