Record de morți din cauza consumului excesiv de alcool, în Anglia și Țara Galilor, pe timpul pandemiei

Record de morți din cauza consumului excesiv de alcool, în Anglia și Țara Galilor, pe timpul pandemiei
Record de decese în Anglia, pe fondul consumului excesiv de alcool / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 06/05/2021, 23:18
Actualizat: 06/05/2021, 23:19

Bilanțul anual al morţilor din cauza consumului de alcool a atins un vârf în 2020 în Anglia şi Ţara Galilor, anunţă joi Biroul Naţional britanic de Statistică (ONS), care constată o creştere puternică a acestui bilanţ începând de la prima carantină impusă din cauza covid-19, în martie, relatează AFP.

În 2020, 7.423 de persoane au murit din cauza unui consum excesiv de alcool – o creştere cu 20% faţă de datele din anul precedent, anunţă ONS.

Este vorba despre cel mai mare număr de decese anuale de la înregistrarea acestor date, în 2001.

Creșterea numărului de decese coincide cu începutul pandemiei

Nivelul mortalităţii din cauza consumului de alcool în primul trimestru din 2020 – din ianuarie în martie – era ”statistic similar celui din anii precedenţi”, subliniază ONS, ”însă nivelul în al doilea, al treilea şi al patrulea trimestru din 2020 au fost semnificativ mai mari decât cele din oricare alţi ani”.

”ONS anunţă că această creştere coincide cu începutul pandemiei” covid-19, analizează Sadie Boniface, directoarea de cercetare la Institute of Alcohol Studies, dar şi cu o serie de carantine, dintre care prima a fost anunţată de Guvernul britanic la 23 martie 2020.

Morţile înregistrate de ONS sunt, majoritatea, legate de probleme de dependenţă pe termen lung – 80% au fost cauzate de o boală de ficat provocată de alcool, 10% au fost cauzate de comportamente sau stări mentale periculoase legate de consumul de alcool, iar 6% unei intoxicaţii alcoolice.

”Asta înseamnă că această creştere nu se explică prin faptul că persoane care beau anterior la niveluri de risc mai slabe şi-au crescut consumul în timpul pandemiei”, analizează Boniface.

În opinia sa, cauzele acestei ”alarmante” constatări sunt mai degrabă de căutat în creşterea consumului de alcool la persoane care beau deja mult, dar şi în lipsa ”accesului la îngrijiri”.

”De exemplu, bolile de ficat constituie adesea urgenţe, însă oamenilor le poate fi frică să se ducă la urgenţe, din cauza virsului” SARS-CoV-2, explică ea.

Cu toate acestea, cercetătoarea îndeamnă la o supraveghere îndeaproape a evoluţiei persoanelor care au început să bea alccol în timpul pandemiei, argumentând că ”consecinţele asupra sănătăţii ale acestor schimbări importante în obiceiuri de consum de alcool rămân larg de determinat”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?