Românii ar putea plăti facturi duble pentru încălzire din iarnă. Reacția Ralucăi Turcan

Românii ar putea plăti facturi duble pentru încălzire din iarnă. Reacția Ralucăi Turcan
Cât vor plăti bucureștenii la iarnă pentru a avea CĂLDURĂ în apartament . Sursa foto: Profimedia
Publicat: 10/05/2021, 16:43

Facturile pentru încălzire s-ar putea dubla iarna aceasta, în cazul în care parlamentarii vor adopta proiectul de lege prin care este eliminată subvenția pentru căldură.

Proiectul de lege este dezbătut luni în Comisia Economică și cea de Industrii din Senat, informează Antena3.

Astfel, dacă propunerea legislativă va fi adoptată, ajutoarele pentru încălzire vor fi acordate doar consumatorilor considerați vulnerabili și doar în anumite condiții.

Inițiatorii proiectului spun că piața a fost reglementată până anul acesta, iar propunerea legislativă își propune definirea consumatorilor vulnerabili și regândirea sistemului de ajutoare pentru încălzire.

Proiectul are în vedere și simplificarea accesului la astfel de ajutoare, spune senatorul UDMR Antal Lorant.

„În contextul liberalizării pieței, este cu atât mai important să ajungem la consumatorii vulnerabili. Luăm în considerare observațiile primite de la ministere, pentru că, așa cum ați văzut, ministerele au diferite opinii care trebuie integrate și de care trebuie ținut cont pentru că, până la urmă, sunt parte din tot acest proces.

De asemenea, încercăm să mergem către zona de debirocratizare, cu cât mai puține acte, astfel încât să ajungem la acești oameni. Există posibilitatea și a acordării de ajutoare suplimentare față de cele menționate în primele articole ale legii, care se pot face la nivel de primării”, spune senatorul USR Silvia Dincă.

Ce spune Raluca Turcan?

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a trimis pentru Antena3 un punct de vedere cu privire la aceste subvenții. Ea dă de înțeles că, din punctul său de vedere, aceste ajutoare ar trebui să se acorde doar în cazurile prevăzute expres de lege.

„Legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică reglementează reducerea graduală a subvențiilor. Pe cale de consecință, noul proiect de lege privind măsurile de protecție a consumatorului vulnerabil de energie reglementează sprijinul acordat acestor consumatori pentru consumul de energie pentru perioada sezonului rece (ajutor pentru încălzire) și pentru întreg parcursul anului (suplimentul de energie).

De altfel nici OUG nr.70/2011, actul normativ care reglementează acordarea, în prezent, a ajutoarelor pentru încălzire nu face referire la acordarea de subvenții la energie termică pentru toată populația, ci doar participarea cu un procent de minimum 10% din sumele acordate de la bugetul de stat pentru ajutoarele de încălzire și numai pentru categoria de beneficiari prevazuta de actul normativ. Prin urmare nu se poate discuta de eliminarea subvenției prin noul proiect legislativ, aceste aspecte fiind reglementate de alte autorități in domeniu, cum ar fi Ministerul Energiei, ANRE, ANRSC”, a spus ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Facturile pentru încălzire ar putea crește și cu 300% în unele zone din țară

Proiectul de lege care își propune să definească acei consumatori considerați vulnerabili a ajuns în comisii în Senat.

Dacă modificările ar urma să fie adoptate în forma propusă, aproape toți bucureștenii ar urma să piardă subvenția pentru căldură, nemaiîncadrându-se în rândul celor care pot primi acest ajutor.

Acest lucru ar putea însemna facturi cu până la 240% mai mari decât cele de iarna trecută.

Situația diferă de la un oraș la altul, în funcție de valoarea subvenției. La Constanța, de pildă, cetățenii ar urma să primească facturi cu 300% mai mari iarna viitoare.

Propunerea legislativă îi protejează pe cei cu venituri mici. Astel, se vor acorda 250 de lei pe lună pentru gaze naturale și 500 de lei pe lună pentru energia electrică în cazul în care consumatorii au venituri de sub 810 lei pe lună/persoană în cazul familiilor și sub 1.445 de lei în cazul persoanelor singure.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată