Șoferii STB care nu vor respecta un orar strict vor fi sancționați. Autobuzele vor fi monitorizate printr-un dispecerat / VIDEO

Publicat: 14/05/2021, 16:36

Șeful STB, Adrian Criț, a anunțat, vineri, că autobuzele și troleibuzele din București vor fi monitorizare de săptămâna viitoare, astfel încât aceste vehicule să respecte un orar strict, adică să ajungă în stații la timp, nici mai devreme, nici mai târziu.

Directorul STB, Adrian Criț, vrea monitorizarea tuturor autobuzelor și troleibuzelor din București și solicită de la Primăria Capitalei amenajarea de culoare unice pentru transportul public din oraș.

„Începând de săptămâna viitoare, întreaga flotă de autobuze și troleibuze va fi monitorizată și dispecerată, astfel încât să respectăm programul de transport pe care îl avem.

Prin utilizarea acestui serviciu de monitorizare a flotei ne dorim să dezvoltăm serviciul de transport public în zona metropolitană,  astfel încât programul de circulație să corespundă cerințelor publicului călător, prin respectarea intervalelor de succedare dintre vehicule” a declarat șeful STB.

Șeful STB: „Avem nevoie de culoare dedicate, de investiții în infrastructură”

Acesta mai spune că acțiunea de monitorizare va fi posibilă prin aplicația existentă deja, care crează legătura între dispecerat și șofer, și prin care conducătorul preia mesaje și poate fi monitorizat.

„Avem nevoie de culoare dedicate, de investiții în infrastructură”, mai spune Adrian Criț.

Unul dintre șoferii de autobuz ne-a explicat cum va funcționa acest sistem de monitorizare.

„Eu pot să sun la circulație, și să spun, sunt întâziat din cauza traficului aglomerat”

„Primim niște mesaje despre un anumit timp, de staționare, sau despre orice altceva, deviere de traseu, dacă ne anunță, trebuie să deviem. Minutele de întârziere, de staținare, de înaintare, de orice (…)

Eu pot să sun la circulație, și să spun, sunt întâziat din cauza traficului aglomerat. În situația de trafic, sunt anumite ore, dimineața, de luni, când începe ia școala și fluzul de maini este foarte aglomerat, între 7 și 9 dimineața”, a explică Călin Marian, șofer de autobuz.

Potrivit angajatului STB, șoferii care nu vor respecta indicațiile pe timpul monitorizării vor fi sancționați de către superiori.

Tramvaiele din București nu vor putea fi monitorizate pentru că nu sunt dodate cu un sistem GPS.

În ceea ce privește alte schimbări anunțate vineri de șeful STB, acesta a precizat că își dorește un alt sistem de tarifare , de 3 lei pe oră, timp în care călătorul să poată circula pe mai multe linii. Practic, spune Adrian Criț, va fi eliminată simpla călătorie de 1.3 lei.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Cutremur în politică. Gabriela Firea se răzbună: Nimic nu e pierdut
Hackerii atacă utilizatorii iOS și Android prin metode care imită aplicații reale, spun experții
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Gestul impresionant al lui Ed Sheeran pentru Chris Hemsworth în timpul concertului de la București
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca...