Bărbatul care a omorât-o pe fosta concubina și pe fiul acesteia, în curtea bisericii din comuna Mihăești, județul Argeș, apoi a încercat să se sinucidă, va fi supus unei evaluări neurologice și psihiatrice, a anunțat Spitalul Județean de Urgență din Pitești.
Principalul suspect în cazul dublei crime a fost mutat luni dimineață la Secția ORL. Este conștient și nu are nevoie de suport ventilator.
„Bărbatul a fost adus, duminică, (…) în stare de semiconștiență. Prezenta o plagă deschisă la nivelul gâtului. După ce a fost evaluat de specialiștii din Unitatea de Primiri Urgențe, a fost dus în sala de operații. Intervenția chirurgicală a decurs bine. După o noapte petrecută în ATI, pacientul a fost mutat în Secția ORL. Este conștient, stabil, urmează să fie evaluat neurologic și psihiatric”, au precizat reprezentanții SJU Pitești.
Potrivit unor surse judiciare, Irinel Ciobanu i-ar fi ucis pe cei doi pentru că femeia nu mai voia să continue relația cu el și de o vreme era împreună cu un alt bărbat. Mai întâi, el a atacat-o pe femeie cu un cuţit, iar pentru că băiatul a intervenit, a fost înjunghiat şi lovit cu capul de asfalt.
După ce a comis fapta îngrozitoare, bărbatul a încercat să se sinucidă cu cuțitul, însă a fost imobilizat de către polițiști și, ulterior, transferat în stare conștientă la Spitalul Județean din Pitești.
Primul care a ajuns la locul crimei a fost preotul paroh al bisericii, Marcel Popa. Acesta susține că prima dată l-a găsit pe băiat, iar apoi pe mama lui.
Citește mai mult: VIDEO| Mărturia cutremurătoare a preotului care a văzut dubla crimă din curtea bisericii din Argeș
Paul Bențoiu, bărbatul cu care femeia înjunghiată avea o relație de câteva luni, spune că atât el, cât și iubita sa erau urmăriți în permanență de fostul concubin, care era gelos, deși se despărțise de el de aproape un an.
Acesta susține că femeia ar fi făcut mai multe plângeri împotriva fostului concubin violent, însă oamenii legii nu le-au luat în considerare.
Ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, care efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Citește și: Cine este bărbatul care a comis două crime în Argeș