Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a postat marți un mesaj pe Facebook prin care a făcut referire la situația copiilor care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
Aceasta spune că pandemia a îngreunat și mai mult situația acestor copii, mulți dintre ei devenind și mai vulnerabili în fața abandonului școlar și sărăciei.
Ea spune că a discutat marți, în cadrul unei conferințe organizate de Salvați Copiii, despre formele de sprijin pe care statul le-ar putea acorda copiilor aflați în această situație.
Potrivit lui Turcan, județele cu cei mai mulți copii cu părinți plecați în străinătate sunt cele mai sărace din țară, iar „sărăcia suprapusă peste lipsa părinților creează riscuri majore pentru copiii rămași singuri.”.
„Sunt probleme cărora încercăm să le găsim soluții pe termen scurt, dar și pe termen mediu și lung, pentru că mulți dintre acești copii au nevoie să fie sprijiniți nu doar psihologic, ci îndrumați să își găsească o cale în viață, au nevoie de suport psihologic, consiliere educațională, mai târziu de consiliere pentru ocupare, dar și de servicii medicale și sociale: servicii integrate care să se adreseze nevoilor specifice ale acestei categorii de copii vulnerabili”, spune Raluca Turcan.
Ministrul adaugă că asistența socială din România nu își atinge obiectivul în prezent, mai ales ca urmare a lipsei de personal. Ea spune că legea care prevede un asistent social la 300 de beneficiari nu este în acest moment respectată și adaugă că fondurile europene ar putea fi folosite pentru protejarea acestor copii.
„Obiectivele pe care ni le-am propus pentru protejarea acestor copii vulnerabili vor putea fi finanțate din fonduri europene, atât prin PNRR, cât și prin Programul Operațional de Incluziune și Demnitate Socială cu o valoare de aproximativ 3,6 miliarde euro, sumă care va permite asigurarea unui standard de calitate corespunzător în domeniul protecției sociale”, mai spune ea.