Preşedintele Cehiei a prezentat scuze pentru bombardamentele NATO din 1999 asupra Serbiei

Preşedintele Cehiei a prezentat scuze pentru bombardamentele NATO din 1999 asupra Serbiei
Clădire bombardată de NATO, în 1999 / Sursă Foto: Profimedia
Publicat: 18/05/2021, 23:00
Actualizat: 19/05/2021, 00:17

Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a prezentat scuze pentru sprijinul acordat bombardamentelor NATO din 1999 asupra Serbiei, scrie publicația Western Advocate.

„Aş dori să cer scuze naţiunii sârbe’”, a declarat şeful statului ceh într-o întâlnire la Praga cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, adăugând că acest sprijin a fost o traumă de care vrea să se elibereze prin prezentarea de scuze publice.

Zeman era premierul Cehiei în 1999

În 1999, pe când era prim-ministru al Republicii Cehe, Milos Zeman a susţinut loviturile aeriene aliate contra Serbiei. Bombardamentele NATO au început la scurt timp după ce Republica Cehă a devenit, în martie 1999, membră a Alianţei Nord-Atlantice.

Acţiunile NATO au grăbit încheierea războiului din Kosovo. În prezent încă există controverse asupra evaluării acelei misiuni, întrucât aceasta nu a fost acoperită de mandatul ONU.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Scandal pe locurile de parcare în București. Primăria anunță o restricție, șoferii se revoltă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?