Alexandru Zamfirache, un bărbat în vârstă de 60 de ani, este judecat în Italia pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat soţia, și ea tot româncă. Femeia a fost transferată de urgență la spital, iar medicii au reușit să-i salveze viața.
Potrivit presei italiene, bărbatul stabilit de mulți ani în Canicatti, Italia, își lovea constant soția pe fondul consumului de alcool, dar și al geloziei.
Una dintre vecinele românilor, Federica Marasa, a auzit strigătele de ajutor ale uneia dintre fetițe şi a intervenit, din fericire, la timp. Bărbatul a fugit, iar vecina cuplului Zamfirache a chemat de urgenţă un echipaj medical.
Românca a ales divorţeze, dar bărbatul nu a fost de acord, iar anul trecut, în februarie, şi-a înjunghiat soţia de trei ori, chiar în faţa copiilor.
Alexandru Zamfirache a fost reţinut în aceeași zi de polițiști pe străzile din Canicatti, oraşul în care locuia alături de soția sa de ani buni.
Oamenii legii au găsit asupra sa cuţitul cu care a înjunghiat-o pe femeie şi susţin că, foarte probabil, bărbatul şi-ar fi dus planul la bun sfârşit, dacă nu intervenea vecina cuplului.
Soţia lui Alexandru Zamfirache a fost transportată de urgenţă la spital deoarece a pierdut mult sânge. Medicii au reușit însă să-i salveze viața la timp.
Am auzit strigătele de durere şi de disperare ale fetiţei. Eram cu fratele meu şi mi-am dat seama că se produce un atac. Am realizat că se întâmplă ceva serios. Auzeam cu greu cum bărbatul îşi spunea că trebuie să o omoare, trebuie să o omoare”, a declarat Federica Marasa, vecina lui Alexandru Zamfirache, la Tribunal.
Procesul românului din Italia continuă, iar bărbatul de 60 de ani riscă ani să petrească mulți ani în închisoare.
Totodată, la termenul din 5 iulie ar urma să fie audiate soţia lui Zamfirache, dar şi una dintre fiicele celor doi. Acesta ar urma să fie unul dintre ultimele termene din proces înainte ca românul să-şi afle sentinţa.