Ce trebuie să știe turiștii care vor să meargă pe litoral de pe 1 iunie – DOCUMENT

Ce trebuie să știe turiștii care vor să meargă pe litoral de pe 1 iunie - DOCUMENT
Sursă FOTO: Codrin Prisecaru - Mediafax Foto (caracter ilustrativ)
Publicat: 28/05/2021, 11:36
Actualizat: 28/05/2021, 11:39

Guvernul a decis să implementeze noi măsuri de relaxare în ceea ce privește activitatea restaurantelor, teraselor, precum și cea a unităților de cazare sau hoteliere, odată cu începerea oficială a verii, respectiv data de 1 iunie. De asemenea, și funcționarea unităților turistice de cazare a fost reglementată în funcție de două scenarii.

Noile măsuri de relaxare a unor restricții care ar urma să intre în vigoare din 1 iunie au fost decise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și aprobate de către guvern. Astfel, în anumite condiții, activitatea cu publicul a operatorilor economici poate fi desfășurată chiar și la capacitate maximă. În fapt, autoritățile oferă posibilitatea funcționării într-unul dintre cele două scenarii prezentate.

Capacitate de funcționare – maxim 70%

  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  • activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Capacitatea maximă de funcționare, în anumite condiții

  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

*Aceste măsuri se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Ce condiții trebuie respectate la terasele/restaurantele în aer liber

De asemenea, autoritățile informează faptul că prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor menționate mai sus*, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

Barurile, cluburile și discotecile, la capacitate de 50%

Totodată, a fost reglementată și funcționarea barurilor, cluburilor și discotecilor. Astfel, activitatea în aceste tipuri de unități este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Unitățile de cazare, la capacitate de 85%

În ceea ce privește gradul de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, acesta este limitat la maximul de 85% , în următoarele localităţi:

  1. zona Mamaia Nord, judeţul Constanţa;
  2. Năvodari, judeţul Constanţa;
  3. Mamaia şi Mamaia-Sat, judeţul Constanţa;
  4. Constanţa, judeţul Constanţa;
  5. Agigea, judeţul Constanţa;
  6. Eforie Nord, judeţul Constanţa;
  7. Eforie Sud, judeţul Constanţa;
  8. Techirghiol, judeţul Constanţa;
  9. Tuzla, judeţul Constanţa;
  10. Costineşti, judeţul Constanţa;
  11. Neptun-Olimp, judeţul Constanţa;
  12. Jupiter, judeţul Constanţa;
  13. Cap Aurora, judeţul Constanţa;
  14. Venus, judeţul Constanţa;
  15. Saturn, judeţul Constanţa;
  16. Mangalia, judeţul Constanţa;
  17. 2 Mai, judeţul Constanţa;
  18. Vama Veche, judeţul Constanţa.

Și aici există varianta de funcționare la capacitate maximă, însă doar dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Documentul poate fi descărcat AICI – H O T Ă R Â R E pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

CITEȘTE ȘI

Florin Cîțu: Masca nu va mai fi obligatorie în spații închise pentru cei vaccinați, în anumite condiții

Raed Arafat, explicații cu privire la măsurile de relaxare de la 1 iunie: „Dacă e o singură persoană nevaccinată, toți trebuie să poarte mască”

Noile măsuri de relaxare. Persoanele vaccinate cu două doze sunt exceptate de la mai multe restricții

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată