Cum este ucisă #transparența în ”Noul București”

Cum este ucisă #transparența în ”Noul București”
Marius Pavel, consilier general PSD
Publicat: 31/05/2021, 12:11

Pentru orice administrație centrală și locală, #transparența este o chestiune fundamentală. Peste tot în lume. În toate capitalele europene. Mai puțin, în Capitala României. De fapt, în #NoulBucurești al lui #NicușorDan și “ai lui”. Locul în care șobolanii (evident că și ăia!), țânțarii și căpușele (evident, că și ele!) trăiesc prin parcuri. Liniștiți. Deranjați doar de bucureștenii care (culmea!) aleg să se plimbe prin parc.

În #NoulBucurești proiectat de mintea lui #NicușorDan și “ai lui” transparența nu există. Nu există nici măcar libertatea de exprimare.
De ce? Din simplul fapt că așa vrea el și “ai lui”. Ei cu măștile lor care au început să cadă. Și, lasă să se vadă fața hidoasă a #imposturii. O față atât de hidoasă și hâtră încât devine imposibil să o mai ascunzi. Oricâte conferințe de presă ai face. Și, oricâte sondaje legate de “oportunitatea de vizita un frizer” ai face. Vorba aia circul lor, maimuțele lor. Însă, impostura, minciuna și lipsa de implicare a lui #NicușorDan și “ai lui” în comunitate este la fel de hidoasă.

Pentru data de 2 iunie Primaru’ Nicușor a convocat o ședință. O ședință online. De ce? Pentru ca #impostorul #NouluiBucurești să cenzureze (prin tăierea microfonului!) orice intervenție care vine să arate #DublulLimbaj, #Minciuna și #LipsaDeProiecte. Pe lângă #impostură și #minciună, Primaru’ își arată și #aroganța. O aroganță la fel de greu de suportat. O aroganță pe care, până acum, a mascat-o sub forma unei atitudini specifice matematicianului… neînțeles. Neînțeles de nimeni. Nici măcar de el.

#NicușorDan devenit într-un fel de tătuc ceaușist care nu poate să audă opinii care îi sunt nefavorabile. Opinii care sunt… realități. Realități cu care bucureștenii se confruntă zilnic.

Însă, așa cum ne-a mințit cu apa caldă, la fel o face cu transparența. Așa cum a mințit cu proiectele, la fel a făcut cu bugetul.

Domnu’ #NicușorDan cum era cu #deschiderea Primăriei și cu transparentizarea? La fel ca apa caldă…

Din păcate, de 7 luni învățăm ce înseamnă #impostura, #nesimțirea și #aroganța de #ciocoi a lui #NicușorDan și “ai lui”. Și, avem parte de surprize din ce în ce mai neplăcute. Învățăm că #NoulBucurești este un loc în care doar “și lui” contează și atât. Restul nu contează. De fapt, contează doar când, în schimbul votului, le promiți apa caldă. Iar, după ce ai luat votul, apa este… rece! Însă, aroganța #PrimaruluiCiocoi este prea mult!

#FărăImpostoriÎnFuncțiiPublice #TransparențăZero #NicușorDan

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu