Inflația în zona euro a depășit în luna mai ținta Băncii Centrale Europene

Inflația în zona euro a depășit în luna mai ținta Băncii Centrale Europene
Publicat: 01/06/2021, 17:07

Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns la 2% în luna mai, valoare care depășește estimările economiștilor și ținta avută în vedere de Banca Centrală Europeană (BCE).

Această creștere ar putea produce dificultăți la nivelul statelor care folosesc moneda unică europeană, informează Agerpres, care citează Reuters.

Estimările preliminare publicate marți de Eurostat arată că rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în mai la 2%, față de nivelul de 1,6% în aprilie.

Care este motivul pentru care a crescut inflația?

Inflația a crescut în zona euro în luna mai în principal ca urmare a creșterilor de două cifre în ceea ce privește prețul energiei (13,1%). De asemenea, prețurile la servicii au înregistrat o creștere de 1,1%, iar cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de doar 0,6%.

Cu toate acestea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut uşor în luna mai, până la 0,9%, de la un nivel de 0,8% în luna aprilie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 iunie.

Rata șomajului a scăzut în zona euro

Separat, Eurostat mai informează că zona euro a înregistrat o scădere ușoară a ratei șomajului, care a ajuns în aprilie la 8%, față de 8,1% în martie.

La nivelul Uniunii Europene, rata șomajului a rămas la 7,3%, potrivit aceleiași surse.

În statele UE, cea mai mică rată a șomajului în aprilie s-a înregistrat în Polonia (3,1%), iar cea mai mare în Spania (15,4%).

În România, rata șomajului a scăzut la 5,7% în aprilie, față de 5,85 în martie, mai informează Eurostat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Ce pensie alimentară plătește Gabi Bădălău, de fapt. Contre cu Claudia Pătrășcanu
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...