Evoluții în bine în orașele cu B

În ultimele zile, am trecut extrem de rapid prin capitală și prin Brașov. Am avut norocul ca întâi să prind Bucureștiul într-un moment de temporară depopulare datorită unei semi-vacanțe bugetare, traficul devenind în consecință acceptabil și chiar rapid. Cu o excepție, lucrurile în centru au rămas în stadiul de prosperitate-dar/și-neglijență familiar celor ce n-au vizitat orașul de ani buni.

Clădiri în renovarea cărora s-au folosit sute de mii de euro se învecinează cu minunății arhitectonice în prăbușire. Viața culturală și socială a orașului e la fel de vibrantă precum sunt de enervante băltoacele ( = proasta calitate a trotuarelor este expusă de orice ploaie), imensa majoritate a graffiti-urilor, gunoaiele sau cerșetoria agresivă. În acest du-te-vino constant între realitățile Balcanilor și cele ale unei capitale europene de succes există însă o constantă nouă, excepția la care făceam aluzie mai sus, i-aș zice chiar o evoluție majoră: ponderea semnificativă a bicicliștilor și trotinetiștilor pe aleile ce le sunt dedicate, în special pe Calea Victoriei. Ei sunt tineri sau extrem de tineri – toți sub 30 de ani, foarte mulți sub 20. Acum câțiva ani astfel de figuri erau bizare, solitare și oarecum recognoscibile prin insolitul lor. Ele încep să capete un contur social precum și forță numerică. Mi se confirmă parțial o observație pe care o rotunjesc în minte de zeci de luni și anume că tinerii sunt mai puțin deschiși față de ideea de a avea o mașină decât generațiile anterioare. Moda vestică în acest sens este impulsionată de realități obiective: cele mai frumoase localuri din București, verzi și răcoroase, prietenoase și civilizate dar ascunse de obicei în spatele unor uși anodine și după poteci ce pot necesita zeci de pași, ei bine aceste localuri se află în marea lor majoritate pe străduțe pe care nu putea răzbi o caleașcă darămite să răzbească în prezent o mașină, mai ales în contextul în care și trotuarele sunt ocupate de mașini ce uneori se preling pe carosabil. Mai este, desigur, foarte mult până când să se poată lua taurul de coarne, dar dezbaterile privind mobilitatea vor deveni ceva mai complexe în anii următori. În București nu mai asistăm la o non-dezbatere între șoferi și pensionarii ce nu șofează, ci la modele destul de variate de raportare la spațiul public și la felurile de deplasare. Multiplicarea majoră a numărului utilizatorilor de biciclete și de trotinete este un semnal bun, din punctul meu de vedere, întrucât grăbește momentul de start al dezbaterilor critice și, implicit, al găsirii unor soluții.

La Brașov a fost plăcut să descopăr cartierul din zona Coresi, pe care imediat l-am botezat „Ilfov-ul imaginat”. Cartierul arată exact precum imaginile desenate în planșele de proiect ale tuturor zonelor urbane mai noi: blocuri cu spații semnificative între ele, lipsite de îndesarea din perioada comunistă; părculețe pentru copii și spații de agregare civică; o serie de antreprize economice (restaurante, baruri, etc) în genere cu gust, aflate la parterul imobilelor; o petrecere în aer liber datorată sărbătorii aniversării de un an al unuia din aceste localuri, petrecere ce mi-a permis să observ oamenii tineri și foarte tineri, mulți dintre ei părinți, ce s-au mutat în zonă. Spațiul aerisit, bine gândit din punct de vedere arhitectonic, se potrivea de minune optimismului fără exagerări al locuitorilor. În majoritate ei au ales Brașov-ul datorită oportunităților specifice (alpinism, mountain biking etc) deci e aproape cert că avem cumva un model de hipster brașovean – IT-ist de luni până vineri și prezent pe munte într-un fel sau altul de sâmbătă până duminică. Parțial acest stil, un fel de „mens sana in corpore sano”, există și în Cluj, prin comparație în Timișoara, Iași și București prevalând sau urmând să prevaleze un stil de viață ce pune accentul pe alte aspecte ale timpului liber. Revenind la existența cartierului însuși, el este diferit în mod evident și față de ce poți găsi în străzile din centrul vechi, cu un șarm istoric aparte, dar și de cartierele comuniste. Și e oarecum neașteptat: o astfel de intersectare a Brașov-ului cu societatea post-industrială e puțin cunoscută în afara Brașov-ului.

Observațiile de mai sus nu au de-a face cu o generație anume și nici măcar cu un grup socio-economic anume. Indiferent de domeniul în care-și câștigă existența, oricine poate încerca să-și găsească un mediu (mai) civilizat de a trăi, în Brașov sau în alte părți, iar vârsta nu reprezintă de fel un obstacol pentru bucureștenii de 30+ ani care doresc să adopte bicicleta drept principal mijloc de transport. Mai degrabă, cele două aspecte m-au impresionat întrucât reprezintă vectori ai schimbării. Foarte puține din schimbările importante ale României urbane sunt și evidente. Foarte puține din cele evidente sunt și importante. Mărirea nașterilor cu 10% de la un an la altul produce efecte substanțiale decenii la rând, mărind nevoia de parcuri, creșe, școli etc. în timp ce deschiderea sau închiderea unei parcări poate atrage atenția comunității într-un mod disproporționat. Cele două schimbări menționate de mai sus au, însă, potențialul de a reconfigura atât viitorul Bucureștiului cât și al Brașovului.