Majorarea alocaţiilor copiilor reprezintă o chestiune care încinge spiritele în politică. Șefa Senatului vorbește despre majorarea alocațiilor pentru copii, dar spune că aceasta este o decizie politică ce trebuie să fie foarte bine fundamentată pe cifre tehnice. Astfel, se impune o analiză privind veniturile şi cheltuielile bugetului de stat.
Această analiză va fi făcută la jumătatea lunii iulie, după şase luni de execuţie bugetară, a precizat preşedintele Senatului, Anca Dragu.
„În primul rând, trebuie să avem cifrele pe masă. Majorarea acestor alocaţii costă două miliarde de lei. După şase luni de execuţie bugetară, se face de regulă analiza privind veniturile şi cheltuielile bugetului de stat şi a bugetului general consolidat. Deci ar trebui, undeva la jumătatea lunii iulie, să vedem cifrele privind bugetul”, a declarat președintele Senatului.
Ştim că creşterea economică a fost peste aşteptări, dar trebuie să vedem şi cum stăm la încasări, cum stăm la partea de finanţare a deficitului. Încă este un deficit foarte mare. Decizia trebuia luată cu cifrele pe masă. Este o decizie politică, dar ea trebuie să fie foarte bine fundamentată pe cifre tehnice” – Anca Dragu, președintele Senatului.
Dacă bani pentru majorarea alocațiilor nu sunt, șefa Senatului vine cu o …alternativă. Ea a precizat că ar putea creşte alocările pentru masa caldă acordată elevilor, prin includerea cât mai multor şcoli în programul-pilot început în 2016: „Aş spune mai mult decât atât, că am putea creşte alocările către masa caldă. Să includem mai multe şcoli în acest program-pilot început încă din 2016. Pentru că acum avem numai 150 de şcoli în acest program. Copiii vin la şcoală şi au nevoie de această masă, au nevoie de o alimentaţie echilibrată, sănătoasă şi completă, care să le permită să studieze, să aibă activităţi sportive pe parcursul unei zile întregi. Mie mi-ar plăcea şi mi-aş dori ca într-o perioadă de timp pe termen mediu să avem toate şcolile din România în acest program”.
Ştiu că sunt constrângeri, nu în primul rând financiare, ci constrângeri de spaţiu, de exemplu, poate chiar de posibilitatea de a livra hrană în anumite comunităţi, dar trebuie să avem acest obiectiv”, a declarat Anca Dragu.