Comuna Ciugud, din județul Alba, a devenit prima comunitate din România care își lansează propria monedă virtuală. A fost botezată CIUGUban și va fi folosită pentru a recompensa cetățenii, în special copiii, care colectează selectiv și reciclează deșeurile, notează Mediafax.
Astfel, autoritățile speră ca locuitorii din această comună să recicleze ambalajele din plastic, sticlă și aluminiu.
Proiectul presupune montarea în comună a unor stații de preluare și reciclare a ambalajelor, unde cetățenii vor putea depune sticlele, PET-urile și dozele de aluminiu, iar în schimbul acestora vor primi monede virtuale, CIUGUbani, care vor putea fi folosite în comunitate.
Monedele nu au valoare de criptomonedă, ci sunt doar o formă de recompensare a cetățenilor și de stimulare a reciclării și colectării selective, anunță reprezentanții comunei.
Prima stație de reciclare a fost montată deja în curtea Școlii Gimnaziale Ciugud (prima școală smart din mediul rural din România), fiind personalizată sub forma unui roboțel, care a fost numit „Verzulică – roboțelul reciclator”.
Astfel, copiii sunt provocați, până la sfârșitul vacanței de vară, să recicleze cât mai multe ambalaje și să colecteze cât mai multe monede virtuale.
La începutul noului an școlar, monedele virtuale colectate vor fi convertite în bani reali, pe care copiii îi vor putea folosi pentru a finanța mici proiecte și activități educaționale sau extrașcolare.
În cea de-a doua fază a proiectului, administrația locală din Ciugud va monta astfel de stații de reciclare și în alte zone din comună, iar cetățenii ar putea primi în schimbul monedelor virtuale reduceri la magazinele sătești, care vor intra în acest program.
Totodată, se analizează și se lucrează și la posibilitatea ca, în viitor, cetățenii să poată folosi monedele virtuale pentru a primi anumite reduceri de taxe sau impozite, idee care ar presupune inclusiv promovarea unei inițiative legislative în acest sens.
„Protejarea mediului înconjurător este extrem de importantă pentru satele noastre. Pentru un viitor curat este nevoie ca noi, cei din prezent, să ne implicăm activ în protejarea naturii și în reducerea poluării. Din păcate, ambalajele de aluminiu, plastic și sticlă ajung acum în râuri și în natură. România este pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la reciclare, iar acest lucru înseamnă penalități plătite de țara noastră pentru neîndeplinirea obiectivelor de mediu. În contextul în care așteptăm legea returnării garanției, am lansat acest proiect prin care vrem să educăm viitorii cetățeni ai Ciugudului. E important pentru copiii noștri să învețe să recicleze și să protejeze natura, aceasta fiind cea mai importantă moștenire pe care o vor primi”, a precizat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.
Proiectul pilot de la Ciugud este implementat de administrația locală în parteneriat cu compania americană ENVIPCO.
Proiectul vine și în contextul în care România este unul dintre statele europene cu cel mai mic grad de colectare a ambalajelor reciclabile și autoritățile locale sunt obligate să plătească anual sume importante de bani pentru neîndeplinirea obligațiilor de mediu.
De asemenea, în România, ar urma să se aplice de anul viitor legislația privind returnarea garanției percepută pentru ambalajele din plastic, sticlă și aluminiu.
Comuna Ciugud a fost premiată anul trecut, în luna decembrie, la Gala Smart City Industry Awards, pentru proiectele ce au ca scop crearea primei comunităţi creativ inteligente din mediul rural din România.
Ciugud a primit premiul Best Smart Village Project pentru proiectele smart implementate în ultimii ani pentru digitalizarea administraţiei publice, educaţie, susţinerea economiei locale sau pentru protejarea mediului înconjurător. Gala a fost organizată de Asociaţia Română pentru Smart City.
FOTO: Facebook.com/primariaciugud