ANRE verifică dacă piața de energie este manipulată. Ce noi sancțiuni riscă operatorii economici

ANRE verifică dacă piața de energie este manipulată. Ce noi sancțiuni riscă operatorii economici
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 10/06/2021, 17:08

Operatorii care manipulează piaţa de energie riscă sancţiuni din cifra de afaceri, cuprinse între 5 şi 10%, a declarat, joi, Dumitru Chiriţă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la prezentarea raportului de activitate pe anul 2019.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriță, a dat detalii privind controalele efectuate de structurile instituției, inclusiv în domeniul manipulării pieței de energie.

„Împreună cu Consiliul Concurenţei şi Ministerul Energiei, acţionăm pe trei direcţii acolo unde legea ne şi permite: să verificăm dacă sunt respectate regulile de concurenţă, să verificăm dacă piaţa este manipulată – şi deschid o paranteză aici şi vreau să vă spun că şi în anul 2019 am constatat că au existat fenomene de manipulare a pieţei de tipul – A vinde lui B, B vinde lui A aceeaşi cantitate de energie la preţuri diferite, fapt care a condus în final la creşteri de preţuri. Sancţiunile pe care le-am dat erau la nivelul a 10.000 de lei. Acum, dacă se mai întâmplă manipularea pieţei, sancţiunile vor fi din cifra de afaceri, între 5 şi 10%. Şi dacă cineva îşi mai permite să facă manipularea pieţei, va primi fără niciun fel de rezerve această sancţiune”, a precizat Dumitru Chiriţă, citat de Agerpres, la prezentarea raportului ANRE pe 2019 în cadrul comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.

Câți operatori au fost amendați și care e valoarea amenzilor

Potrivit Raporului ANRE, în 2019 au fost trei operatori economici sancţionaţi pentru manipulare piaţă angro de energie. „În prezent, contravențiile constatate de către ANRE, datorate încălcării prevederilor art. 5 din REMIT, conform căruia „Se interzice manipularea sau tentativa de manipulare a pieței pe piețele angro de energie”, precum și a prevederilor regulamentelor europene, se sancționează pentru domeniul energiei electrice, conform prevederilor art. 93 alin. (2) pct. 2. lit. c) din Lege, cu amendă de la 20.000 lei până la 400.000 lei, respectiv pentru sectorul gazelor naturale, conform prevederilor art. 195 alin. (1) pct. 2. lit. d) din același act normativ, cu amendă de la 100.000 lei până la 500.000 lei”, se arăta în raportul prezentat în Parlament.

Majorarea amenzilor a intervenit din a doua parte a anului trecut, potrivit unui comunicat al instituției, din octombrie 2020.

„Începând cu data de 25 septembrie 2020, conform ultimelor modificări și completări aduse Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, sancțiunile aplicate de ANRE au fost majorate, astfel că participanții la piața angro de energie care vor manipula sau vor încerca să manipuleze  piața angro de energie, vor putea fi sancționați cu amendă în cuantum de 5-10 % din cifra de afaceri anuală, fără a mai avea posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii. Facem mențiunea că sumele aferente sancțiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat”, transmitea ANRE.

Asfel, ANRE preciza că, până la data comunicatului, structura specializată a instituției a efectuat investigații la un număr de 33 producători și furnizori de energie electrică și gaze naturale, titulari de licență, care desfășoară activități pe piața angro de energie, după ce, în luna mai 2018, în cadrul ANRE a fost înființată o structură specializată în desfășurarea de investigații pe piețele angro de energie electrică și gaze naturale, respectiv:

  • 17 investigații au fost finalizate, din care 14 au fost efectuate la participanți pe piața angro de energie electrică, iar 3 la participanți pe piața angro de gaze naturale;
  • 16 investigații sunt în curs de desfășurare, la faza de analiză și verificare a datelor, informațiilor și documentelor aferente fiecărei investigații, din care 12 pe piața angro de energie electrică, iar 4 pe piața angro de gaze naturale.

Potrivit comunicării ANRE, unele investigații au fost efectuate la solicitarea Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din domeniul Energiei (ACER) și au avut ca obiect verificarea modului în care participanții la piața angro de energie au respectat/respectă prevederile art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie (REMIT), conform căruia „Se interzice manipularea sau tentativa de manipulare a pieței pe piețele angro de energie”.

Astfel, dintr cei 17 participanți la piața angro de energie investigați, ANRE a sancționat contravențional 11 operatori economici cu amenzi în cuantum total de 6.600.000 lei, respectiv:

  • 7 furnizori de energie au fost sancționați pentru încălcarea prevederilor art. 5 din REMIT (manipularea sau tentativa de manipulare a pieței pe piețele angro de energie), cu amenzi în cuatum total de 3.000.000 lei. „O parte dintre respectivii participanţi la piaţa angro de energie electrică au fost implicaţi în tranzacţii de tip wash trade, respectiv în tranzacții considerate ,,de spălare de tip A-B-A”, iar această formă de conduită în tranzacţionare, dovedită de ANRE cu înscrisuri, constituie ,,manipulare de piaţă”. Aceste tranzacții, ce constau în schimbarea pozițiilor contractuale, sunt calificate ca manipulare de piaţă deoarece sunt de natură a oferi indicaţii false sau înşelătoare privind oferta, cererea sau preţul produsului tranzacţionat”, explica ANRE.
  • 4 operatori economici titulari de licență au fost sancționați pentru încălcarea prevederilor art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009, coroborate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 543/2013 al Comisiei din 14 iunie 2013, cu amenzi în cuatum total de 3.600.000 lei. „Aceștia nu și-au respectat obligația de a publica în timp util informațiile privilegiate datorate cererilor operative de retragere din exploatare a echipamentelor energetice, creând dezechilibru la nivelul funcționării Sistemului Energetic Național, fiind afectate rezervele necesare funcționării acestuia în condiții de siguranță, inducând riscul ca operatorul de transport și sistem să nu poată asigura cantitățile de energie necesare furnizorilor de energie electrică pentru clienții finali”, potrivit instituției de supraveghere în domeniul energiei.

Politica ANRE privind ofertele înșelătoare

Dumitru Chiriță a vorbit în fața comisiilor de specialitate că instituţia pe care o conduce poate și este pregătită să intervină şi în cazul ofertelor înşelătoare. „Şi în această direcţie suntem pregătiţi, împreună cu Autoritatea de Protecţie a Consumatorului, să facem controale la furnizori, cei care ofertează la clientul final energie electrică sau gaze naturale, să vedem în ce măsură sunt oferte înşelătoare şi pentru acestea, sancţiunea să fie din cifra de afaceri”, a afirmat Dumitru Chiriță.

Potritvit sursei citate, la capitolul contorizarea inteligentă, preşedintele ANRE a spus că se încearcă, prin noile reglementări, să se impună operatorilor obligaţia să investească suplimentar peste nivelul de investiţie aprobat de ANRE.

„În legătură cu contorizarea inteligentă, spun ce am spus şi în 2018: energia electrică – până una-alta – nu se transmite wireless, instalaţiile reţelei electrice sunt într-o situaţie foarte rea şi este nevoie de foarte multe investiţii. Acesta este şi motivul pentru care am stabilit ca 85% din investiţii să se realizeze în instalaţii şi 15% să fie făcute în contorizare inteligentă. După cum aţi observat, nici acel 15% nu a fost investit în contorizare inteligentă. Încercăm acum prin noile reglementări să creăm suplimentar obligaţia acestor operatori să investească peste nivelul de investiţie aprobat de către ANRE, pentru că nu vrem să afectăm investiţiile în reţelele electrice”, a afirmat președintele ANRE.

Calendarul de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă pentru perioada 2019 – 2028 a fost aprobat de ANRE pornind de la estimările propuse de operatorii de distribuție în baza obligațiilor legale. Acesta include numărul utilizatorilor și ponderea lor în numărul total de clienți pentru fiecare dintre cei opt distribuitori regionali de energie electrică. Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE, a explicat, în cadrul Conferința digitală LIVE „Energy Now II Edition”, organizată de GÂNDUL în 19 martie, că sunt distribuitori care încă din 2019, din primul an al acestei perioade, au pornit de la un grad de implementare a contoarelor inteligente de 20% și își propun ca până în 2028 să ajungă undeva la 70%, sunt alții care sunt mai în urmă și pleacă de la un 2% și își propun poate să ajungă la 40%.

„Până în 2028, din câte cunosc, nu trebuie să investim în contorizare inteligentă la nivel de 100%, pentru că sunt 4,5 milioane de clienţi în România, care consumă până în 50 de Kilowaţi oră pe lună. Este asumat peste undeva la 80%”, a spus președintele ANRE, joi.

Compensațiile vor putea fi cumulate cu despăgubirile

Dumitru Chiriță a precizat și că se lucrează la un nou standard de performanţă în distribuţia de energie electrică, care va fi aprobat în perioada următoare. „Ieri am luat în dezbatere, spre exemplu, standardul de performanţă în distribuţia de energie electrică şi îl vom aproba zilele următoare, astfel încât să obligăm distribuitorii să acorde compensaţii clienţilor pentru întreruperile neplanificate ale energiei electrice”, a spus Dumitru Chiriță.

Un nou ordin al președintelui ANRE, publicat recent și care intră în vigoare la 1 iulie, prevede posibilitatea de a cumula compensațiile și despăgibirile produse consumatorilor în cazul întreruperilor accidentale ale alimentării cu energie electrică. Compensațiile se acordă automat de distribuitori, în timp ce despăbubirile se calculează în funcție de prejudiciul suferit. Ordinul a fost publicat în 15 aprilie și intră în vigoare în 1 iulie.

În 2019, pentru nerespectarea indicatorilor de performanță impuși de standard privind continuiratea alimentării cu energie electrică, cei opt distribuitori regionali au plătit peste 118.000 de compensații, în valoare de peste 5 milioane de lei, conform datelor din raportul pe 2019 al ANRE privind realizarea indicatorilor de performanţă pentru serviciile de transport, de sistem şi de distribuţie a energiei electrice şi starea tehnică a reţelelor electrice de transport şi de distribuţie.

  • Număr total compensații – 118.296
  • Valoare totală compensații: 5.023.560 lei
  • Valoarea medie a unei compensații: 42,4 lei

Potrivit datelor ANRE, se înregistrează diferențe semnificative între OD privitoare la nivelul compensațiilor acordate utilizatorilor.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar