Fructele și legumele sunt esențiale pentru o alimentație sănătoasă și echilibrată, însă multe dintre ele sunt tratate cu pesticide. Deşi pare imposibil de făcut diferenţa între cele crescute natural şi cele tratate chimic, specialiştii spun că există câteva elemente pe care le luăm în considerare atunci când le cumpărăm.
Profesorul Vasile Stoleru, profesor Legumicultură USV Iași, a explicat pentru Observator care sunt principalele sfaturi de care trebuie să ținem cont atunci când cumpărăm legume.
„Recomandarea este că la castraveți, să alegem castraveții cu fructul lung sau frucutul proaspăt, dacă avem certitudinea că sunt certificați eco.În cazul roşiilor lucurile sunt puţin mai complicate. Ca să poată grăbi coacerea într-o perioada cât mai scurtă de timp, mulţi legumicultori folosesc tratamente cu stimulatori, iar asta ne poate pune sănătătatea în pericol. Nu este neapărat nevoie să tăiem fructele şi legumele pentru a ne da seama de calitatea lor. Culoarea, mărimea sau textura fac şi ele diferenţa”, a explicat profesorul Vasile Stoleru pentru Observator TV.
Totodată, acesta spune că „fructele care sunt ușor mai deformate, care au aceeași formă, înseamnă că provin în general de la culturi mai puțin tratate”.
Și Costel Vînătoru, cercetător în legumicultură și inginer agronom, a declarat că pesticidele aflate pe legumele din comerț sunt periculoase, folosite în doze necorespunzătore. Mai mult, acesta spune că cea mai bună modalitate de a verifica o tomată este de a identifica sămânța în interior.
Trebuie să fim atenți în primul rând de unde cumpărăm și cea mai bună cale ar fi analiza de laborator. Dacă ne referim la tomate, noi nu avem în România nicio creație, nici hibridă, nici soi, care să nu prezinte semințe. Deci, un indiciu clar, dacă tăiem un fruct de tomate și nu descoperim în interiorul lui sămânță, putem să credem că a fost maturat forțat sau vorbim de un hibrid importat”, a declarat Costel Vînătoru, cercetător în legumicultură și inginer agronom, conform Adevărul.
Specialiștii în horticultură mai spun că cele mai multe roșii țuguiate provin din solariile sau grădinile unor legumicultori care grăbesc coacerea la substanțe controversate, precum Ethrel sau 2,4D.
„Sunt foarte puține soiuri de cultură care în mod natural produc acest mucron dat de o genă, gena B. Practic este un caracter de soi, aşa cum este la Prekos. Dar, trebuie ştiut că cele care au un țugui foarte pronunțat au primit stimulatori, fie de polenizare, fie de maturare forțată a fructelor”, declară Costel Vânătoru, cercetător la SCDL Buzău, conform Adevărul.