O dispută din care câștigă o singură persoană și un singur partid

Dezbaterea Clotilde-versus-Romprest e dovada unei crize terifiante de subiecte. În sectorul unu al capitalei locuiesc 12% din bucureșteni. Pentru 88% din bucureșteni dezbaterea e irelevantă. Că e vorba de Clotilde sau de soarta primului om care a pășit pe Lună, impactul asupra vieții lor este același: zero.

Nu mai detaliez cât de irelevantă este cearta pentru ceilalți 85% din românii aflați în țară care nu locuiesc în București. Sau cât de irelevantă este ea pentru cei din diaspora. Maximizând populația din scripte, deși sectorul 1 nu e chiar unul în care să dea valma chiriașii din toate regiunile țării, tema e de interes pentru maxim 300 de mii de români și cel puțin irelevantă pentru restul până la 17-18 milioane adulți. Să ne trezim la realitate: scandalul a fost un fel de spam interminabil, promovat din inerție de către presă. Tema COVID ieșise pe ușă iar campionatul european de fotbal încă nu intrase.

Câștigătorul, în plan imagologic, este unul singur: Clotilde Armand însăși.

În primul rând, nuanțele dezbaterii s-au pierdut. Ce s-a înțeles este că un edil se luptă cu o antrepriză privată. În dezbatere nu a intrat, în mod adecvat, niciun alt politician. Firma de salubritate este în căutare nu de notorietate, ci de bani și contracte. În plan politic, pe cale de consecință, primarul sectorului unu a câștigat prin neprezentare, alergând singură tura de stadion. Notorietatea lui Clotilde Armand a crescut foarte mult, ajutată de un management al comunicării peste media a ce se află în spațiul public românesc, unde selfie-urile și declarațiile interminabile sunt încă norma. Ieșeni, bistrițeni sau locuitori ai Calafatului au auzit (eventual încă o dată) de ea. Același lucru este valabil și pentru locuitorii altor sectoare ale Capitalei. Evident, aceste observații nu conduc spre concluzia că primarul sectorului 1 se pregătește de o candidatură la Primăria Generală sau la președinție ori, post-2024, de poziția de prim-ministru. Dar această creștere a vizibilității este ceea ce rămâne, în primul rând.

În subsolul dezbaterii se mai cimentează percepția națională a unei capitale cu administrație putredă, aspecte care din Satu Mare până-n Giurgiu sunt banale devenind în capitală mafiotizate și ineficiente, dar asta nu reprezintă o surpriză. Imaginea Bucureștiului pe rețelele sociale este în genere negativă, poate un pic mai negativă decât merită.

Mai există o nuanță, poate mult mai importantă pe termen lung. Clotilde Armand fundamentează o imagine a USR PLUS care se regăsește în activitatea câtorva miniștri și care face parte din arsenalul de tradiție al USB/USR. Este ipostaza de luptător contra status quo-ului. Atâta timp cât “inamicul” sau „zmeul” este identificat cu talent iar cetățenii au impresia că politicienii USR PLUS luptă pentru binele lor, ecuația este una importantă pentru 2024. În repetițiile din viitor ale schemei, întru apărarea sistemului se regăsesc PNL și PSD, deodată vlăguite de enormitatea sarcinii – cum să aperi sistemul de sănătate? ce e de apărat la administrația centrală? cum să poți să susții la televizor că aspectul A, B sau C de funcționare al statului e eficient fără să înceapă să-ți râdă cameramanii în platou? Revenind la USR PLUS: desigur, dacă ocupi o funcție publică de decizie strategia are limitele ei. Realizările trebuie să vină urgent, în completarea diatribelor, emoțiilor și arătării cu degetul într-o parte sau alta. S-au grăbit foarte mult cei care spun despre Clotilde Armand: „ce vedem acum e doar scandal, este singurul lucru pe care ea îl caută, nu are realizări etc”. Este eminamente posibil ca ei, în 2024, să fie validați de electorat, dar momentul pentru cântărirea realizărilor lui Clotilde Armand sau altor membri USRPLUS ajunși în poziții de conducere nu a sosit încă, deși e aproape.

Rezumând unde am ajuns: la jumătate de an după alegeri, USR PLUS se află în mijlocul tuturor dezbaterilor importante și fructuoase. Pe tema PNRR, își permite să contracareze președintele celui mai puternic partid din opoziție cu … un ministru. E ca și când USR PLUS e principala vioară a guvernării, iar liberalii sunt partidul „la susținere”, de 8-10%, însărcinat cu un singur obiectiv pe care nu l-a manageriat senzațional: campania de vaccinare. Vivacitatea USR PLUS este desigur relativă și temporară. PNL este la luni de zile distanță de congres – cel mai discutat și „scos la încălzire” congres din istoria post-decembristă a României. În afară de soarta unor politicieni anume, evenimentul nu are relevanță pentru populația cu drept de vot din această țară. Însă el blochează PNL, care dedică subiectului multă atenție, uitând în tot acest timp că guvernează. De asemenea, AUR e în proces de ajustare la conforturile vieții parlamentare și la o Românie în care nimănui nu-i mai pasă de pandemie iar PSD doarme, așteptând precum în 1996-2000 sau 2010-2012 o criză economică care să-i aducă milioane de voturi în mod automat. Vizibilitatea USRPLUS este deci un fenomen cu termen de garanție. Mai devreme sau mai târziu și celelalte formațiuni politice se vor trezi la viață.