Cererea de eliberare condiționată depusă de fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, va fi rejudecată la Tribunalul Giurgiu, după ce Curtea de Apel București a desființat o sentința de luna trecută a Tribunalului București, de respingere a solicitării.
Curtea de Apel a acceptat, astfel, luni, solicitarea lui Liviu Dragnea privind strămutarea procesului. În urma acestei decizii, cererea lui Dragnea urmează să fie judecată de Tribunalul Giurgiu.
Liviu Dragnea a reclamat că judecătorii de la Tribunalul București au protestat față de legile justiției promovate de guvernarea PSD în perioada în care acesta era liderul social-democraților, potrivit G4Media.
În aceleași timp, Curtea de Apel București a desființat sentința din 27 mai a Tribunalului București, care a respins solicitarea lui Dragnea de eliberare condiționată.
Potrivit datelor publicate pe Portalul Instanțelor de Judecată, decizia Curții de Apel București nu poate fi atacată.
„Admite cererea de strămutare formulată de către petentul Dragnea Liviu Nicolae cu privire la dosarul nr.7901/302/2021. În baza art.74 alin.2 Cod proc. penală, dispune strămutarea judecării contestațiilor formulate de către petentul Dragnea Liviu-Nicolae și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr.1025 pronunțată la data de 27.04.2021 de către Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr.7901/302/2021 de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Giurgiu. În baza art.74 alin.5 Cod proc. penală desfiinţează Decizia penală nr.529 din data de 27.05.2021 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr.7901/302/2021. În temeiul art.74 alin.4 Cod proc. penală înştiinţează Tribunalul București și Tribunalul Giurgiu despre admiterea cererii de strămutare. În baza art.275 alin.3 Cod proc.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 iunie 2021”, se arată în soluția pe scurt.
Acest lucru nu înseamnă, automat, că Dragnea va fi eliberat, ci că cererea de eliberare va fi rejudecată de un alt tribunal aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. După împlinirea fracției de pedeapsă, Dragnea a încercat în repetate rânduri să obțină eliberarea condiționată.