Zece polițiști de la Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere Timişoara sunt cercetați pentru luare de mită, după ce au luat bani de la persoane care le cereau înmatricularea rapidă a mașinilor. Instanța va decide marți dacă aceștia vor fi arestați preventiv.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au probe că cei 10 agenți de poliție de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Compartimentul Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere Timişoara, au luat mită, de mai multe ori, în perioada 23 ianuarie – 22 mai.
În schimbul banilor, agenții de poliție au eliberat ”peste rând” documentele de înmatriculare a mașinilor.
Polițiștii ar fi cerut și primit frecvent sume între 20 și 100 de lei, din ianuarie până în mai ajungând în total la aproape 100.000 de lei.
”Din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare”, potrivit Direcției Generale Anticorupție.
Anchetatorii au reținut nouă din cei 10 polițiști acuzați și cer marți Tribunalului Timiș arestarea lor preventivă.