Începând de luni, 21 iunie, în Biserica Neagră din Braşov va fi amenzajat un centru de vaccinare anti-COVID. Pe toată perioada vaccinării se va derula un maraton al muzicii de orgă.
luni, în Biserica Neagră, între orele 10.00 şi 19.00, se desfăşoară cel de al nouălea eveniment din cadrul campaniei „Liber la vaccinare, liber la viaţă!“, arată un comunicat al Primăriei Braşov.
„Liber la biserică!” este un eveniment dedicat enoriaşilor şi personalului ecumenic, indiferent de cult. Conform Primăriei Braşov, Biserica Neagră este prima din România care îşi deschide porţile pentru a se amenaja un centru de vaccinare mobil în interiorul clădirii.
„Centrul de vaccinare va fi amenajat aici în altarul Bisericii Negre şi, important este de ştiut, că cei care vin să se vaccineze pot vizita luni Biserica Neagră şi pot asista pe parcursul întregii zile la concerte de orgă”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Persoanele care se vaccinează vor avea acces gratuit să viziteze Biserica Neagră, iar cantori organişti din bisericile braşovene de diferite confesiuni, precum şi studenţi ai Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, vor oferi un maraton al muzicii de orgă, care să acompanieze acţiunea de vaccinare pe durata întregului eveniment.
„Comunitatea Bisericii Negre susţine orice măsură care duce la prelungirea vieţii. Suntem alături de cadrele medicale şi de autorităţi pentru eforturile comune de a combate virusul. Invităm, cu mult drag, pe toţi braşovenii să participe la acest maraton de vaccinare în Biserica Neagră. O să se bucure de o ambianţă deosebită şi de cântec de orgă pe tot parcursul maratonului”, a explicat Frank – Thomas Ziegler, şef birou Biserica Neagră.
În cadrul acestui eveniment, vaccinarea se face fără programare, la alegere, cu unul dintre cele două vaccinuri produse de Pfizer şi Johnson&Johnson.
Biserica Neagră din Braşov este unul dintre cele mai reprezentative edificii ale goticului transilvănean. Biserica parohială evanghelică din Braşov, având hramul Sf. Fecioare Maria, şi-a primit numele ca urmare a marelui incendiu care a cuprins oraşul în 1689, când fumul şi flăcările i-au înnegrit zidurile. Biserica Neagră are o lungime de 89 m şi o lărgime de 23 m, fiind cel mai mare edificiu religios între Viena şi Istanbul.