GÂNDUL LIVE. Jianu, CNIPMMR: Am avut și măsuri bune, dar și unele care nu au funcționat. IMM-iștii, eroii acestor zile

Publicat: 17/06/2021, 19:44
Actualizat: 17/06/2021, 19:58

Florin Jianu, președintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a declarat, la GÂNDUL LIVE, că, în timp ce unele măsuri ale guvernului au fost binevenite, altele s-au dovedit a fi nefuncționale.

„Dacă e să ne uităm la măsurile existente în mediul de afaceri, anul trecut au fost câteva măsuri bune, acel șomaj tehnic, sau IMMInvest.

IMMInvest a susținut zeci de mii de IMM-uri.

Avem câteva măsuri care nu au funcționat, măsura 2 care a însemnat granturi capital de lucru pentru IMM-uri, care, întârziind cu plățile, poate genera distorsiuni în piață. Odată ce timpul trece, economia se redeschide, unii rămân în urmă.

„IMM-iștii sunt eroii acestor zile”

Criticăm și măsura 3, de investiții pentru IMM-uri. Ajută la recâștigarea competitivității. Turismul este extrem de afectat, dacă ar fi ajuns un grant de investiții către ei, ar fi păstrat locurile de muncă, ar fi încercat o minimă dezvoltare.

Având în vedere susținerea reală prin acel șomaj tehnic, cele mai multe firme și-au păstrat locurile de muncă. A fost foarte interesant în sectorul IMM.

Principala abordare a fost aceea de menținere a locurilor de muncă, de tip social, nu una meschină, că merge firma, bine, nu merge, am aruncat oamenii pe stradă și gata.

Abia pe locul doi se gândeau la menținerea pieței, clienților. Această gândire sănătoasă a făcut ca numărul șomerilor să nu crească.

Sunt de acord cu premierul. IMM-iștii sunt eroii acestor zile.”, a declarat Jianu la GÂNDUL LIVE.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Măsură nouă pentru șoferii care au probleme cu legea. A fost deja integrat și funcționează...
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
EXCLUSIV! Un șofer din Galați a devenit erou după ce a oprit traficul pentru a...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Edgar Allan Poe, inventatorul povestirilor americane de groază. Creatorul detectivului care a inspirat mai târziu...