După ce a suferit un stop cardiac la primul meci al echipei sale în cadrul EURO 2020, Christian Eriksen a fost externat din spital, el având parte de o operație „reușită”, relatează BBC.
Mijlocașul danez, în vârstă de 29 de ani, a suferit un stop cardiac în timpul meciului echipei sale cu Finlanda, jucat la Copenhaga sâmbătă.
Acesta a vizitat echipa vineri și acum se va întoarce acasă, la familia sa.
„Vă mulțumim pentru numărul masiv de urări”, a transmis Eriksen printr-un comunicat.
„A fost incredibil să vezi și să simți. Operația a decurs bine și mă descurc bine în acum. A fost cu adevărat minunat să-i revăd pe băieți după jocul fantastic pe care l-au jucat aseară. Nu este nevoie să spun că îi voi înveseli și luni împotriva Rusiei”, a mai spus fotbalistul.
Fostul jucător al lui Tottenham, Eriksen, care joacă acum pentru Inter Milano, s-a prăbușit pe gazon cu puțin timp înainte de pauză împotriva Finlandei și a trebuit resuscitat cu un defibrilator.
O lume întreagă a fost șocată după ce fotbalistul danez Christian Eriksen s-a prăbușit fără suflare pe teren în timpul meciului Danemarca – Finlanda din cadrul Euro 2020.
Mijlocașul a fost resuscitat pe teren înainte de a fi transportat la spital, iar acum se află în afara pericolului, informează Digi Sport.
Eriksen a transmis un mesaj video prin care le-a mulțumit tuturor pentru sprijinul acordat după acest incident și a promis că le va ține pumnii coechipierilor pentru următoarele meciuri.
Cu toate că Eriksen se simte mai bine, toată lumea se întreabă dacă starea de sănătate a acestuia îi va mai permite să își continue cariera de fotbalist profesionist.