Germania susține un nou pact european privind migrația

Germania susține un nou pact european privind migrația
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 21/06/2021, 16:13

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, spune că țara sa susține „pe deplin” un nou pact european privind migrația care promovează redistribuirea refugiaților și împărțirea poverii financiare provocate de aceștia.

El mai susține că acordul Uniunii Europene cu Turcia privind refugiații să fie actualizat, informează Agerpres, care citează EFE și DPA.

Pe lângă subiectul migrației, Heiko Maas a vorbit și despre relația UE cu Belarusul, spunând că Germania va solicita impunerea de noi sancțiuni la adresa regimului totalitar de la Minsk.

„Ar trebui să găsim o soluţie pentru redistribuirea refugiaţilor. Iar ţările care nu doresc să participe ar trebui să contribuie în alte moduri la rezolvarea acestei probleme, de exemplu prin furnizarea de resurse financiare pentru protejarea frontierelor externe ale UE. Trebuie să facem în sfârşit progrese în ceea ce priveşte împărţirea poverii”, spune Maas.

Maas spune că este nevoie de o soluție pentru problema migrației, inclusiv pentru migrația secundară din cadrul Uniunii Europene. Oficialul german consideră că toate statele membre ar trebui să își asume responsabilitatea în ceea ce privește această chestiune.

„În ciuda tuturor dificultăţilor pe care le avem cu guvernul turc, trebuie să recunoaştem că acesta nu a dus o povară uşoară în ceea ce priveşte imigraţia. Turcia găzduieşte aproape patru milioane de refugiaţi care au fugit din cauza războiului civil din Siria şi din alte părţi ale regiunii. Cred că noi, cei din UE, avem un interes puternic în reînnoirea acordului cu Turcia privind migranţii”, spune ministrul german de Externe.

Printre altele, acordul privind refugiaţii dintre UE şi Turcia prevede ca Ankara să ia măsuri drastice împotriva migraţiei neautorizate către UE şi ca Grecia să trimită înapoi în Turcia migranţii care au ajuns ilegal în insulele din Marea Egee. În schimb, UE preia un refugiat sirian din Turcia pentru fiecare sirian trimis înapoi şi oferă sprijin financiar ţării pentru a se ocupa de refugiaţi, scrie DPA.

Heiko Maas: Introducerea de noi sancțiuni la adresa Belarusului este inevitabilă

Ministrul german de externe a mai vorbit și despre situația din Belarus. El spune că este „inevitabilă impunerea de noi sancțiuni” la adresa regimului de la Minsk.

„Nu cred că ne putem aştepta ca atitudinea preşedintelui Alexander Lukaşenko să se schimbe pe termen scurt. De aceea, Europa trebuie să reacţioneze. Persecutarea opoziţiei, violenţa împotriva demonstranţilor, arestările, toate acestea sunt inacceptabile. Am impus deja sancţiuni unor persoane şi companii. Acum dorim să le extindem la sectoare ale economiei belaruse, cum ar fi industria potasei sau sectorul energetic. Şi ar trebui să împiedicăm guvernul de la Minsk să se finanţeze cu obligaţiuni guvernamentale vândute în Uniunea Europeană”, a adăugat oficialul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...