Angela Merkel și-a făcut rapelul cu un alt ser, după prima doză de vaccin AstraZeneca

Angela Merkel și-a făcut rapelul cu un alt ser, după prima doză de vaccin AstraZeneca
Angela Merkel. Sursa: Profimedia
Publicat: 22/06/2021, 18:37

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și-a făcut rapelul cu vaccinul produs de Moderna, după ce, pe 16 aprilie, fusese imunizată cu serul AstraZeneca.

Merkel, în vârstă de 66 de ani, a făcut rapelul acum câteva zile, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Guvernului, informează MEDIAFAX, care citează AFP.

Potrivit presei germane, Merkel nu a avut reacții adverse după prima doză de vaccin, administrată de o echipă mobilă. De aceea este încă neclar motivul pentru care a fost ales un alt vaccin și nici de ce rapelul a fost administrat la aproape două luni de la prima doză.

Cea mai recentă declaraţie la nivel european despre vaccinul AstraZeneca aparţine lui Marco Cavaleri, oficial al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA). Acesta a declarat pe 13 iunie 2021 că vaccinul AstraZeneca ar trebui evitat la persoanele de peste 60 de ani.

EMA a stabilit, pe 7 aprilie 2021, că există o relaţie de cauzalitate între vaccinul AstraZeneca şi cheagurile de sânge. Mai multe ţări europene au luat în considerare combinarea vaccinurilor anti-COVID, în cazul celor care au primit prima doză de ser de la AstraZeneca.

De aceea, autoritățile germane au recomandat, de la 1 aprilie, ca persoanele care au primit prima doză de vaccin AstraZeneca să facă rapelul cu alt ser.

România nu a luat încă o decizie cu privire la combinarea vaccinurilor

În România, autoritățile nu au luat până în prezent nicio decizie referitoare la combinarea vaccinurilor.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, spune că cetățenii trebuie să fie precauți înainte de a decide dacă doresc să facă rapelul cu AstraZeneca sau nu.

„Dacă avem o persoană care a dezvoltat un eveniment trombotic după prima doză, categoric nu va mai face a doua doză cu acelaşi tip de vaccin”, a afirmat Gheorghiţă.

Medicul a mai spus recent că aproximativ 35.000 de doze de vaccin de la compania AstraZeneca, sosite până acum în România, au termen de expirare la 30 iunie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
S-a pus limită. Decizie definitivă cu banii românilor. Interzis prin lege să mai depășești
Zonele răcorite de ploi. Unde vor fi precipitații în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024