Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a fost revocat, la solicitarea SGG. Cei demiși își vor cere drepturile

Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a fost revocat, la solicitarea SGG. Cei demiși își vor cere drepturile
Sursa foto: Transelectrica
Publicat: 22/06/2021, 22:35
Actualizat: 22/06/2021, 22:46

Adunarea generală a acționarilor a votat, marți, la solicitarea Secretariatului General a Guvernului, revocarea din funcții a celor șapte membri ai Consiliului de Supraveghere al Transelectrica. Aceștia au fost numiți în timpul guvernării Orban și erau în timpul mandatelor pline de patru ani, astfel că Transelectrica va trebuie să le plătească despăgubiri, potrivit Hotnews. SGG deține 58,6% din capitalul social al companiei.

Cei șapte membri ai Consiliului de Supraveghere – Adrian Goicea (cu funcția d epreședinte), Luiza Popescu, Jean – Valentin Compănescu, Oleg Burlacu, Mircea Cristian Staicu, Mihaela Popescu și Ciprian Constantin Dumitru – au fost revocați prin vot majoritar în ședința ordinară de marți, se arată în informarea transmisă de directorat Bursei de Valori București.

Traseul revocării

Votul a venit după ce acest punct a fost introdus pe ordinea de zi la solicitarea statului român, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului. SGG deține 43.020.309 acțiuni reprezentând 58,6882% din capitalul social al companie, din 4 iunie, iar ulterior a propus și o listă cu cinci înlocuitori.

Potrivit Hotnews, pentru persoanele revocate în timpul mandatului, Transelectrica va trebui să plătească despăbibiri, conform prevederilor din contracte. Acestea ar fi urmat să se încheie în septembrie 2024, după ce au fost numiți în timpul guvernării Orban.

Secretarul general al Guvernului este în prezent Tiberiu Horațiu Gorun, un apropiat al premierului Florin Cîțu, potrivit sursei citate.

„Este clar că drepturile noastre vor fi achitate de Transelectrica, nu de SGG”

Adrian Goicea a declarat pentru Financial Intelligence că membrii Consiliului de Supraveghere Transelectrica nu au primit o explicație pentru revocarea din funcţii, iar compania merge bine.

„ Nu ni s-a spus nimic, nu a motivat nimeni revocarea noastră”, a declarat președintele revocat, care a anunța că cei revocați își vor cere drepturile prevăzute în contractele încheiate prematur.

„Bineînțeles că noi o să ne cerem drepturile după această revocare, mă refer la drepturile care reies din contract. Poate nu ajungem în instanță, pentru că acest lucru ar însemna cheltuieli suplimentare. Contractul de mandat este făcut între noi, fiecare membru, și SGG. Sperăm ca autoritatea să își onoreze obligațiile pecuniare, așa cum este civilizat să facă, pe răspunderea celor care au luat această decizie. Probabil că s-au gândit la aceste obligații când au decis să ne schimbe”, a declarat Adrian Goicea. Potrivit acestuia, o parte din drepturile celor revocați este provizionată, cum ar fi salariul pe anul acesta. „Este clar că drepturile noastre vor fi achitate de Transelectrica, nu de SGG”, a conchis el.

Cine sunt înlocuitorii

Tot marți a fot votată și numirea celor cinci membri provizorii ai Consiliului de Supraveghere cu o durată a mandatului de maxim 4 luni, cu posibilitatea prelungirii mandatului cu încă 2 luni, până la finalizarea procedurii de selecție, conform informării transmisă BVB.

Este vorba de Adina-Loredana Dogaru-Tulică, Mihaela Popescu (care a primit astfel un nou mandat), Marius Vasile Morariu, Claudiu Constantin Năstasă și Adrian Nicolae Blăjan, a căror numire devine efectivă din 23 iunie 2021.

Acționarii au aprobat marți și repartizarea profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit la data de 31 decembrie 2020, respectiv aproape 145 de milioane de lei.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer